Menu
in

Masca devine OBLIGATORIE şi pe stradă într-un judeţ din România. «Se vor aplica cele mai mari amenzi», anunţă prefectul

În Argeș, masca de protecţie devine obligatorie și pe stradă. Măsura intră în vigoare începând de joi, 30 iulie, în timp ce terasele vor avea program limitat, a arătat prefectul Emanuel Soare. Măsurile vin după ce în județ s-au înregistrat aproape 1.500 de cazuri de coronavirus într-un decurs de două săptămâni.

Prefectul a arătat că momentan nicio localitate din județ nu se încadrează în definiția care duce la instituirea carantine, de 3 infectări la mia de locuitori.

El a arătat că în județul Argeș se înregistrează zilnic peste 100 de noi cazuri, iar trendul este unul în creștere ceea ce impune instituirea de măsuri suplimentare.

Amenzile vor fi orientate spre maximum pentru a descuraja orice posibilă încălcare a legii. “Sancţiunile pot să plece de la suma de 500 de lei până la 25.000 de lei”, a spus prefectul.

CJSU Argeş a decis, marţi şi alte măsuri restrictive al căror rol este de a preveni răspândirea noului coronavirus în comunitate. Sălile de jocuri de noroc, cazinourile şi restaurantele de tip fast food au voie să funcţioneze doar până la ora 22 de luni până vineri şi până la ora 23 în week-end, acestea fiind orele până la care este permisă şi desfăşurarea evenimentelor private.

Totodată, prin votul membrilor CJSU Argeş s-a decis interzicerea horelor sau a altor dansuri care ar implica încălcarea măsurii de distanţare între persoane la cel puţin un metru şi jumătate. “Scopul nostru este că fiecare cetăţean să respecte regulile”, susţine prefectul.

Județul Argeș a raportat marți 129 de cazuri de infectare cu coronavirus care au dus totalul la 2814, mai bine de jumătate raportate doar în ultimele 14 zile.

Se pregătesc măsuri şi în alte zone ale ţării

De altfel și la nivel național autoritățile discută posibilitatea de a implementa purtatul măștii în aer liber în zonele aglomerate și limitarea programului pentru anumite terase și cluburi.

„Singurele discuții sunt legate de limitarea programului la cluburi și terase, dar numai în anumite zone, unde gradul de răspândire e mai mare, deci nu la nivel național, este vorba de măsuri un pic mai clare legate de plaje, pentru că și pe plaje există un risc epidemiologic mare, iar acolo propunerea e să se elimine excepția legată de persoanele aparținând unei familii, să fie regulă de distanțare aplicată tuturor, cu excepția copiilor. De asemenea, e discuția legată de posibilitatea introducerii obligativității purtării măștilor în spații deschide aglomerate”, a declarat Ludovic Orban.
Premierul a precizat masca ar putea fi obligatorie în zonele aglomerate și a dat exemplu falezele, piețele sau târgurile, însă decizia de impunere a măsurii va fi luată la nivel local.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version