Menu
in

Mesaj dur al unui tânăr rănit la Colectiv, internat în Marea Britanie: „Câți oameni mai trebuie să moară?”

Alexandru Olteanu este unul dintre tinerii răniți la Colectiv, în urmă cu patru luni, și internat într-un spital din Marea Britanie. Alexandru este revoltat de “boala şi corupția care macină din măduvă sistemul medical” din România.

 Pentru a demonstra cât de gravă e situația spitalelor românești, tânărul prezintă, drept comparație, imagini din spitalul unde a fost tratat el, în Marea Britanie.

“Uitați domnule Ministru al Sănătății și domnilor deputați cum arată şi cum este dotată o cameră de spital intr-un spital european aflat intr-o țară care pune sănătatea pe primul loc.

Oare de câți oameni mai este nevoie să moară până sa vă dați seama de boala şi corupția care macină din măduvă sistemul medical român?

Cu părere de rău spun că atunci când m-am trezit din comă le spuneam tuturor persoanelor care mă tratează ca indiferent de situație eu mă voi întoarce in țara in care m-am născut şi pe care o iubesc, însă acum încă mă gândesc la această decizie”, a scris Alexandru Olteanu pe contul său de Facebook.

Alexandru OIteanu s-a întors în România și este, acum, în recuperare.

David Cameron în România. Moment de reculegere la Club Colectiv

Solidaritate de Ziua Națională. S-au strâns bani pentru un tânăr rănit grav la Club Colectiv

Triumful sistemului Încă doi tineri, victime ale tragediei de la Colectiv, s-au stins în spitale din Anglia

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version