in

Mircea Geoană: Adio tovarăşi, pe curând prieteni



Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a fost exclus ieri din PSD în urma deciziei luate în CExN. Astăzi PSD-ul încearcă să-l suspende și din funcția de președinte al senatului.

După o ședință de 4 ore, pesediștii au hotărât marți, cu 50 de voturi “pentru”, cinci “împotrivă” şi trei abţineri, excluderea lui Mircea Geoană din partid. Acesta din urmă a descris decizia ca fiind o “execuție stalinistă”.

Mircea Geoană, a declarat, marţi, după ce a aflat că a fost exculs, că PSD nu se va reforma câtă vreme va fi condus din umbră de Ion Iliescu şi Adrian Năstase, el precizând că Victor Ponta este o marionetă a acestora, “cu apucături tiranice şi o lipsă teribilă de caracter”. Mai mult, fostul candidat la președinție din partea PSD a mai spus că Ion Iliescu este o piază rea a PSD, aduce ranchiună şi nu l-a vrut pe Adrian Năstase preşedinte, motiv pentru care Traian Băsescu a devenit şef al statului.

Geoană nu renunță la șefia senatului

PSD-ul a început astăzi dimineață și procedura de revocare a lui Mircea Geoană de la șefia senatului. Fostul membru al partidului nu are de gând să renunțe încă la acest post, declarând că revocarea sa e un gest nestatutar.

“Este un demers la fel de furios şi de nejustificat ca întreaga misiune pe care liderii PSD au dus-o împotriva mea. Şi astăzi încearcă o procedură neregulamentară”, a spus Geoană, citat de Mediafax.

Mandatul de preşedinte al Senatului încetează potrivit legii atunci când grupul parlamentar care l-a propus îi cere revocarea. Potrivit unei decizii a Curţii Constituţionale postul revine în aceste condiţii tot grupului parlamentar care l-a deţinut. Problema PSD este însă că Geoană a fost instalat în funcţie, la începutul legislaturii, la propunerea grupului parlamentar al PSD-PC, care acum nu mai există, conservatorii trecând alături de PNL. De fapt aceast fapt este speculat de putere, care vrea să folosească prilejul pentru a-şi instala propriul om la conducerea Senatului.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Românii din UK preferă bonele românce

Programul “Prima casă“, în varianta britanică