Miron Mitrea a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită, iar Irina Jianu a primit o pedeapsă de cinci luni de închisoare cu executare, pentru dare de mită, în dosarul privind lucrările de renovare făcute la casa mamei fostului deputat PSD.
Un complet de 5 judecători a menținut sentința dată în cazul lui Mitrea de instanța de fond. În schimb, a fost majorată suma confiscată de la Mitrea, de la 169 mii lei în primă instanță, la 327 mii de lei.
Instanța a menținut condamnările date celorlalți inculpați: Irina Jianu — 5 luni închisoare cu executare, Nicolae Popescu — 5 luni închisoare cu executare.
Decizia instanței este definitivă. Poliţiştii din Bucureşti au venit acasă la Miron Mitrea pentru a pune în aplicarea decizia de întemniţare a acestuia, însă acesta s-a predat la Inspectoratul Judeţean Constanţa, scrie Replica de Constanța.
Potrivit DNA, în perioada 2001-2002 Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de 927.420 de lei în schimbul numirii și menținerii acesteia în funcția de inspector-șef adjunct și inspector-șef al ISC.
DNA susține că această sumă reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcții, amenajare și dotare efectuate cu titlu gratuit și în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriză de SC Conimpuls SA Bacău, SC Vertcon SA Bacău, SC Durimpuls SRL Bacău și SC Regal Glass SRL Bacău la un imobil din județul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Mitrea.
Miron Mitrea – DOI ANI CU EXECUTARE pentru luare de mită. Sentința nu este definitivă