in

Nedumerire: Ponta încă nu a înțeles cu ce a greşit faţă de cei care nu l-au votat

Premierul Victor Ponta, a afirmat că mai are nevoie de timp, după alegerile prezidenţiale pierdute în faţa lui Klaus Iohannis, pentru a înţelege cu ce a greşit oamenilor care nu l-au votat şi cum trebuie să se schimbe el, Guvernul şi partidul, pentru a rămâne om politic.



El şi-a explicat astfel motivul pentru care, în ultima perioadă, a apărut mai puţin în public pentru diferite declaraţii.

“M-am gândit, totuşi peste şase milioane de români, unii dintre ei cu siguranţă îl plac pe Klaus Johannis şi au venit să-l voteze, alţii însă, nu ştiu exact care e proporţia, au venit şi au votat împotriva mea şi atunci schimbarea mea n-a fost de strategie, a fost o perioadă de timp pe care n-am încheiat-o încă, mai am nevoie de acest timp ca să înţeleg cu ce am greşit faţă de acei oameni.”

„Sigur, sunt unii care n-or să mă placă niciodată şi n-am cum să-i răzgândesc sau să mă justific. Foarte mulţi, însă, din cei care au votat cumva împotrivă, ca să nu vină Victor Ponta, cu siguranţă au avut lucruri să-mi reproşeze şi tăcerea mea sau, mă rog, mai puţină comunicare a fost legată de obligaţia mea, dacă rămân în viaţa publică, de a înţelege cu ce am greşit faţă de acei oameni, cu ce trebuie să mă schimb eu, cu ce trebuie să se schimbe Guvernul, cu ce trebuie să se schimbe partidul pe care-l conduc”, a spus Ponta la Antena 3.

Continuarea AICI

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

100 de milioane de lire sterline pentru interpreți. Infractorii români, în topul celor care apelează la traducători

Măsuri antiterorism: WhatsApp ar putea fi blocat în Marea Britanie