in

„Portretul satului dobrogean“ – Diversitatea culturală a Dobrogei surprinsă în fotografii de poveste

Demarat în urmă cu o lună, proiectul „Portretul satului dobrogean“, intră începând de săptămâna viitoare în cea mai importantă etapă a sa. Până la 10 octombrie, o „caravana fotografică“ inedită va ajunge în zece localități din județul Constanța și va prezenta adevărata față a Dobrogei și a oamenilor săi.

„Portretul satului Dobrogean“ a documentat prin fotografii de portret, emoțiile, personalitățile și poveștile unice ale locuitorilor din zona rurală, oferind o perspectivă intimă asupra modului lor de viață.

Cele mai reprezentative și emotive portrete au fost incluse într-o expoziție itinerantă, concepută pentru a oferi o experiență interactivă și educativă pentru public. Expoziția va încuraja o mai mare conștientizare și înțelegere a realității rurale, stimulând empatia și solidaritatea față de comunitățile rurale din Dobrogea.

„A fost destul de complicat pentru noi pentru că a trebuit să ne ”apropiem” foarte tare de fiecare persoană în parte. Am avut astfel ocazia de a auzi foarte multe povești, unele de-a dreptul dramatice, care nu au cum să nu te marcheze. Practic, fiecare fotografie care va fi prezentată în proiect are în spate o poveste de viață, chiar dacă în ea, aparent, apare un zâmbet sau veselie. (…) Pe durata proiectului s-au făcut câteva mii de fotografii. Selecția celor care să fie prezentate în expoziție a fost însă greu de făcut pentru că fiecare persoană avea în jur de 10-15 cadre foarte bune. Să aleg un singur portret din toate pentru mine a fost greu, pentru că, așa cum am zis și mai devreme, fiecare dintre acestea avea o poveste.“ – Misha Gartone, artist fotograf

„Portretul satului Dobrogean“ este un demers cultural inovator care și-a propus să exploreze și să celebreze diversitatea și bogăția culturală a comunității rurale din Dobrogea.

Proiectul se va încheia cu editarea și tipărirea unui album care va conține cărți poștale vechi, ilustrând momente, tradiții și costume ale epocilor anterioare și care va fi oferit gratuit constănțenilor care vor veni la ultima expoziție din cadrul proiectului. Aceasta va avea loc începând cu data de  10 octombrie, la Centrul Cultural Județean Constanta „Teodor T. Burada“. Album va rămâne astfel o mărturie durabilă a bogăției culturale a Dobrogei.

Proiectul „Portretul satului Dobrogean“ este realizat de Asociația Culturală Aventurium cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.

Vă invităm să ne fiți alături în această călătorie de descoperire și celebrare a patrimoniului cultural al Dobrogei!

Calendarul expozițiilor organizate în cadrul Proiectului „Portretul satului Dobrogean“:

Lipnița – 01.08 – 07.08.2024                                                 

Cuiugiuc – 15.08 – 21.08.2024                                              

Goruni – 29.08 – 04.09.2024                                                

Carvăn – 12.09 – 18.09.2024                                                

Răzoare – 26.09 – 02.10.2024                                              

Constanța – 10.10 – 20.10.2024

Coșlugea – 08.08 – 14.08.2024

Canlia – 22.08 – 28.08.2024

Izvoarele – 05.09 – 11.09.2024

Oltina – 19.09 – 25.09.2024

Strunga – 03.10 – 09.10.2024

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
milionari uk-eau

Marea Britanie: Exodul milionarilor, unde pleacă bogații care fug de noul guvern

HMRC emite un avertisment important pentru părinți – ce trebuie să știți pentru a evita pierderea alocației pentru copii