Menu
in

Președinta Societății de Genetică din România: Românii sunt mai rezistenți la coronavirus, avem o genă pe care occidentalii nu o au. „Suntem mai mult daci, decât romani”

Maria Puiu, profesor universitar la Timișoara și preşedinta Societăţii Române de Genetică Medicală, a explicat, pentru „Europa Liberă”, că românii se deosebesc genetic de occidentali și par mai rezistenți la Covid-19.  

Cercetătorii au descoperit deja o genă, ACE1, care influențează îmbolnăvirea persoanelor cu coronavirus.

„Patrimoniul genetic ne face foarte diferiți în multe aspecte. Nu este chiar o noutate că există polimorfisme, adică mici modificări ale unei gene, care nu-i modifică esențial capacitățile, dar produc proteine ușor diferite.

Avem, de pildă, capacități diferite de a reacționa la virusul HIV. Se știe de mult timp, că unii fac forme mai ușoare, iar alții fac forme foarte grele.

La fel și cu această boală: coronavirus. E un moment bun să se studieze aceste polimorfisme (AC2), amintite de cercetătorii belgieni.

Există astfel o genă cu pierdere de material genetic (AC2D) și alta cu surplus, cu inserție (AC2I). Se pare că cea cu deleție e mai puțin prietenoasă pentru coronavirus și este mai comună în populația românească.

Unii glumesc că românii ar fi putut fi mai asemănători cu italienii, dar se pare că nu: din acest punct de vedere suntem mai mult daci, decât romani”, a declarat Maria Puiu.

Există deosebiri genetice între Est și Vest, confirmă geneticiana. „Așa e, aflăm că din acest punct de vedere românii sunt mai asemănători cu balcanicii, cu cei din Estul Europei, decât cu occidentalii. Explicația aceasta o aveam mai demult. În zona statelor est-europene și scandinave există aceste modificări genetice neprietenoase cu coronavirusul”

Interviul complet AICI

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version