România se confruntă cu o adevărată catastrofă în educație. Modul în care a fost gândit sistemul școlar din perioada comunistă, precum și reformele demarate de fiecare guvern, dar nereușite, au adus țara noastră pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privința calității educației. 42% dintre elevii români în vârstă de 15 ani sunt analfabeţi funcţional. Adică ştiu să citească și să scrie, dar nu înțeleg textele asimilate.
În Europa extinsă, doar Albania stă mai prost decât România. De aceea, Administrația Prezidențială a lansat un proiect pe termen lung, numit România Educată, care are drept scop identificarea politicilor publice care ar putea remedia, măcar parțial, aceste lucruri.
Specialiști ai Administrației Prezidențiale și ai Guvernului, împreună cu reprezentanți ai mediului academic clujean au organizat o dezbatere pe tema analfabetismului funcțional. Consilierul de stat Ligia Deca, din cadrul Departamentului de Educație și Cercetare al Administrației Prezidențiale, a prezentat datele care arată adevărata dimensiune a catastrofei din sistemul educaţional. „42% din tinerii români sunt analfabeți funcțional“, a declarat aceasta. Practic, deși cunosc alfabetul și sunt capabili să citească un text, ei nu sunt capabili să îl interpreteze. Nu au nici deprinderile de bază cerute de societatea informațională. Concret, acești tineri au o formație școlară care îi face incapabili de performanță pe piața muncii și nu au dobândit nici deprinderile cerute de sistemele care pun accentul pe formarea de-a lungul întregii vieți.
„Din păcate, țara noastră se află într-o situație foarte proastă“, a declarat Ligia Deca, care a adăugat că, în lipsa unor politici publice adecvate, există posibilitatea măririi decalajului dintre România și celelalte țări europene.
Şi asta deoarece Uniunea Europeană și-a asumat ca țintă scăderea la sub 15% a ratei analfabetismului funcțional în rândul tinerilor de 15 ani. Ligia Deca a declarat că România este departe de un asemenea obiectiv ambițios și că își propune să scadă această rată la 35 la sută până în 2025. „Scăderea analfabetismului funcțional ar avea un impact major asupra economiei, pe termen lung. Simulările arată că Produsul Intern Brut ar crește cu 211%“, a mai afirmat consilierul de stat Ligia Deca.
România, în topul ţărilor cu cei mai mulţi analfabeţi