in

România, ţara în care deţinuţii trăiesc mai bine decât copiii



În România ajungi să îţi doreşti să fii deţinut. 2.400 lei costă în fiecare lună, întreţinerea unui deţinut în puşcăriile din România. Iar jumătate din sumă se duce pe cheltuieli cu personalul, conform datelor publicate de Ministerul Justiţiei. Statul român se îngrijeşte mai mult puşcăriaşi decât de viitorul copiilor, cărora le dă alocaţie de 42 lei pe lună.

Bugetul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor pe 2013 este de 900 de milioane de lei. Din aceştia, doar 80 de milioane sunt din veniturile proprii ale penitenciarelor. Diferenţa, de 832 de milioane de lei sunt bani de la bugetul de stat.

“Am dat 10 milioane din fondul de rezervă, dar nu rezolvă problema, de- abia îi ajută să plătească o parte din cheltuielile suplimentare. Să nu fiţi în locul meu, când ai nevoie de bani pentru spitale, şcoli, pentru tribunale, să îi aloci pentru penitenciare. E o decizie grea”, a spus premierul Victor Ponta.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor coordonează activitatea a 43 de unităţi, între care un penitenciar pentru femei, patru penitenciare pentru minori şi tineri şi opt penitenciare spital.

Închisori suprapopulate

Şi asta nu e tot, din cauza condiţiilor improprii din multe penitenciare, România riscă să primească amenzi colosale în urma deciziilor CEDO. Numărul deţinuţilor din penitenciarele româneşti a crescut în ultimii cinci ani de la 26.212 în 2008 la 31.817 în 2012.

La jumătatea lunii aprilie 2013 gradul de ocupare a închisorilor era de 167 la sută.

“Avem o mare problemă cu regimul penitenciar. Sistemul penitenciar din România nu mai rezistă la gradul de ocupare şi o să fim, probabil, spre să nu se întâmple, o să începem să avem condamnări pe această temă la CEDO”, a declarat recent premierul Victor Ponta.

În 2012, deţinuţilor le-au fost acordate 814.092 de consultaţii medicale, adică 26,4 consultaţii, în medie, fiecărei persoane private de liberate. Dintre cei aflaţi în detenţie, 45,78% sunt recidivişti, ponderea acestora situându-se aproximativ la acelaşi nivel, din 2009. Capacitatea de cazare s-a majorat cu 783 de locuri anul trecut.

Cei mai mulţi deţinuţi – 28.473 – sunt condamnaţi definitiv, 3.179 sunt arestaţi preventiv şi condamnaţi în primă instanţă, iar 165 sunt minori aflaţi în centre de reeducare.

Mai bine îngrijiţi decât copiii

În schimb, pentru un copil, statul cheltuie lunar doar 42 de lei, ca alocaţie. Adică statul român alocă de 57 de ori mai mulţi bani pentru un deţinut decât pentru creşterea unui copil.

Deputatul PSD Daniel Suciu a semnat o iniţiativă legislativă care prevede creşterea în trepte, până în 2016, a cuantumului alocaţiei de stat pentru copii: “Cota de hrană pentru copiii instituţionalizaţi este de 6 şi 8 lei pe zi. Cum mi-aş putea hrăni copilul cu 6 lei pe zi?”. “Cifrele sunt revoltătoare”, a spus şi ministrul delegat pentru dialog social, Doina Pană.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cheeky Girls, falimentate de silicoane

Românii au cel mai mare drapel din lume. 7 hectare de naţionalism