in

Românii câştigă puţin şi cheltuiesc aproape toţi banii pe mâncare



Nu câştigă cât alţi europeni, dar atunci când vine vorba de mâncare românii îşi cheltuie cea mai mare parte a veniturilor pentru a avea cât mai multe pe masă. Oamenii renunţă la haine, la vacanţe şi amână plata facturilor doar ca să poată cumpăra mâncare. Tendinţa este cu atât mai mare în perioada sărbătorilor, relatează gandul.info. În perioada sărbătorilor Pascale, românii au cheltuit 165 de milioane de euro doar pentru a avea o masă îmbelşugată.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), aproape 42 la sută din totalul cheltuielilor unei gospodării din România erau făcute, la finalul lui 2012, pentru mâncare. Per total, conform estimărilor europene, românii dau pe mâncare în medie 1.000 de euro pe an, ceea ce înseamnă aproximativ 83 de euro lunar, de două ori mai puţin decât un german sau un austriac.

Raportat însă la veniturile medii, efortul este unul semnificativ în vreme ce un german câştigă de aproape cinci ori mai mult decât un român.

Potrivit statisticilor INS, venitul total mediu lunar pe gospodărie ajungea în România la finalul anului trecut la 2.566 de lei (echivalentul a 575 de euro), iar cel pe locuitor era de 894 de lei (200 de euro).

Totodată, românii care locuiau la oraş aveau venituri totale medii pe gospodărie cu aproape 20% mai mari decât cei care trăiau în sate. Dacă în mediul urban, cele mai mari sume de bani proveneau din salarii (peste 63%) şi din prestaţiile sociale (22,5%), în mediul rural principala sursă de venituri era reprezentată în ultimul trimestru al anului trecut de producţia agricolă (peste 40%).

165 de milioane euro, cheltuiţi de Paşte

Românii nu s-au zgârcit anul acesta la bani atunci când a venit vorba despre cumpărăturile pentru masa de Paşte. Ei au lăsat la casele magazinelor şi hipermarketurilor, dar şi în pieţele din ţară circa 730 de milioane de lei, echivalentul a 165 de milioane de euro, dar au plecat acasă cu plasele încărcate cu aproximativ 8 milioane de cozonaci, 50 de milioane de ouă şi zeci de milioane de kilograme de carne de miel, potrivit estimărilor realizate pentru gândul de către reprezentanţii patronatelor din domeniu, cu doar câteva zile înainte de sărbătorile pascale.

Doar pe cozonacii cumpăraţi de pe rafturile magazinelor cu un preţ de circa 12 lei bucata, românii au plătit 96 de milioane de lei, în timp ce pentru ouăle achiziţionate cu ocazia acestei sărbători, vândute spre exemplu cu 0,5 – 0,6 lei pe bucată în pieţele bucureştene, au dat 30 de milioane de lei.

Reprezentanţii crescătorilor de ovine din ţară estimau, la rândul lor, că românii vor cumpăra de Paşte 3 milioane de miei. Având în vedere greutatea lor medie, de 8 kilograme, şi preţul mediu la care a fost vândut kilogramul de carne de miel în această perioadă, de 25 de lei, reiese că pentru a pune pe masa de Paşte bucate tradiţionale precum drobul, friptura sau ciorba de miel, românii au scos din buzunar circa 600 de milioane de lei.

Românii dau pe mâncare în medie 1.000 de euro pe an. Suma este de două ori mai mică în comparaţie cu un german sau un austriac, însă este mare raportată la salariile primite.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Chestionar TBC pentru Români

Prins cu 45 de sticle de băutură