Ministerul Agriculturii vrea să verifice dacă alimentele vândute în România sunt de o calitate mai slabă decât cele vândute în Occident. A fost format deja un grup din reprezentanţi ai ministerului şi din inspectori de la protecţia consumatorului şi de la autoritatea sanitar veterinară, cu scopul de a depista un eventual standard dublu de calitate.
Că e o diferenţă între produsele din România şi cele din Franţa, de exemplu, o ştiu şi cei care au călătorit în Vest, dar o spun şi datele.
Slovacii au făcut în 2011 un studiu în opt ţări europene, printre care şi România, şi au ajuns la concluzia că producătorii vând într-adevăr alimente de o calitate mai slabă în ţările mai sărace decât în cele bogate.
Calitatea e mai slabă, dar şi preţul e mai mic. Coca Cola, de pildă, este îndulcită în Marea Britanie cu zahăr, iar în România – cu un îndulcitor făcut din porumb. Dar o doză de 0,33l costă în România doi lei, în timp ce în Anglia, la supermarketul Tesco, 68 de penny, adică 3,6 lei. Deci, cu 80% mai mult decât la noi.
Recent, ministrul Agriculturii din Cehia, Marian Jurecka, a anunțat că țara sa vă cere Uniunii Europene să interzică vânzarea de produse alimentare de calitate inferioară în Europa de Est de către aceleași mărci care comercializează produse mai bune în Occident. Prin această inițiativă, autoritățile din Cehia se alătură celor din Slovacia și Ungaria, care susțin și ele că firmele multinaționale din domeniul alimentar vând produse de o calitate mai slabă pe piețele mai sărace și mai puțin competitive din est, acestea fiind considerate „coșul de gunoi al Europei”.
«Consumatorul decide»
România este considerată o piață de mâna a doua, în care se cumpără produse ieftine, însă cel care trebuie să respingă alimentele slabe calitativ este consumatorul, deoarece producătorul oferă ceea ce cere piața, susține președintele Federației Romalimenta, Sorin Minea, în contextul informațiilor apărute în ultima perioadă privind “standardele duble” folosite de producătorii din industria alimentară.
„Este mult zgomot pentru nimic. Scandalul acesta privind alimentele a fost și acum 5 ani și mie mi se pare ciudată revenirea lui în această perioadă. Comisia Europeană a dat un răspuns foarte clar: dacă se respectă ceea ce scrie pe etichetă, procesatorul nu este de vină. În cazul în care consumatorul dorește produse ieftine și proaste este alegerea lui, iar producătorul face ceea ce i se cere. Repet, dacă este respectată rețeta nu este de vină producătorul, iar cel care trebuie să respingă produsele slabe calitativ este consumatorul. Dacă nu există pe etichetă lucruri mincinoase, legislația nu este încălcată. România este considerată o piață de mâna a doua, în sensul în care este considerată o piață care cumpără produse ieftine”, a declarat pentru Agerpres președintele Romalimenta.