În ziua meciului Steaua – Chelsea, The Independent publică un portret extrem de acid al lui Gigi Becali. Jurnaliştii englezi nu îi iartă nici unul dintre păcatele parlamentarului român, făcându-l sexist, misogin, homofob, rasist. Ei amintesc de condamnarea pentru răpire, certurile cu antrenorii Stelei şi chiar faptul că a scuipat televizorul după ce a văzut-o pe Lady Gaga.
“A fost numit misogin, homofob şi rasist. A fost membru al Parlamentului European, este, în prezent, membru al Parlamentului României şi a fost condamnat la trei ani cu suspendare pentru răpire. Faceţi cunoştinţă cu Gigi Becali, patronul Steaua Bucureşti”, scrie cotidianul britanic The Independent în ziua meciului Steaua – Chelsea.
Este unul dintre oamenii bogaţi ai României, adaugă publicaţia străină, el construindu-şi averea cu ajutorul armatei, imediat după colapsul regimului Ceauşescu. “Fostul oier în vârstă de 54 de ani nu a făcut prea multe pentru a aplana controversele”, scriu jurnaliştii britanici.
Activiştii pentru drepturile omului l-au acuzat pe Gigi Becali de discriminare faţă de femei, romi şi alte grupuri minoritare, el fiind cunoscut pentru opiniile extremiste.
The Independent aminteşte chiar şi de declaraţia patronului Stelei vizavi de Lady Gaga, când aceasta a concertat la Bucureşti: “Am schimbat canalul şi am scuipat pe televizor. Când o vedem, trebuie să o scuipăm, aminteşte de Satana”.
“La Steaua, a schimbat mai mulţi antrenori, unul dintre ei fiind dat afară pentru că era prea “musulman”. Chiar şi Gheorghe Hagi, cel mai bun jucător al României, a rezistat mai puţin de 4 luni la conducerea echipei şi a renunţat după mai multe certuri cu Becali”, se încheie articolul din The Independent.
Becali a mai fost ironizat în presa străină. Un interviu recent cu parlamentarul român, dintr-o publicaţie franceză, a făcut senzaţie în Hexagon.
“Este patronul Stelei de 10 ani, iar în România mai este numit cioban. A apărut la interviu într-un costum, cu un ceas de aur mai mare ca încheietura mâinii şi cu o atitudine între Robert de Niro supărat şi Mussolini”, îl descriau jurnaliştii francezi.
Steaua întâlneşte în acestă seară campioana Europei, Chelsea, în optimile de finală din Europa League. Echipa din Londra, cu jucători de peste 400 de milioane de euro, nu-şi subestimează adversarul. Englezii au ajuns în România cu tot cu fanii lor celebri pentru pofta de distracţie.
Este prima întâlnire întâlnire între cele două formaţii, însă echipa bucureşteană are o statistică excelentă în faţa formaţiilor engleze pe care le-a întâlnit anterior pe teren propriu: patru victorii, două egaluri şi o înfrângere. În schimb, londonezii au un singur rezultat de egalitate, scor 0-0, în precedenta lor deplasare în România, efectuată în toamna lui 2008, la Cluj.