Jaful Secolului are autori români. Autorităţile au arestat trei români suspectaţi că au furat din Olanda şapte picturi semnate de nume importante ca Picasso, Matisse, Monet si Gauguin, pânze care valoarează peste 300 de miloane de euro. Jaful s-a produs într-un muzeu din Rotterdam în luna octombrie, iar anchetatorii olandezi şi români încă încearcă să dea de urmă picturilor.
Principalii suspecţi în acest caz, Mihai-Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru, au fost arestaţi preventiv marţi, 22 ianuarie, ei fiind acuzaţi că au sustras şapte tablouri de mare valoare, semnate Henri Matisse, Paul Gaugain şi Claude Monet, din Muzeul Kunsthal din Rotterdam, Olanda, în valoare de 300 de milioane de euro.
Hoţii sau intermediarii acestora au ajuns să negocieze la noi în ţară vânzarea unor opere care poartă semnăturile celebrilor pictori.
Este vorba de “Cap de arlechin” de Pablo Picasso, tabloul care la ultima licitaie din 2007, a fost adjudecat cu 15 milioane de dolari, ”Fata citind în alb şi galben”, de Hanri Matisse, a cărei valoare de piaţă ar putea urca până la 28 de milioane de dolari, ”Podul Waterlloo, Londra” de Claude Monet, fără o evaluare cunoscută, însă experţii îl încadrează undeva spre 35 de milioane de dolari.
Au mai fost furate picturile ”Podul Charing Cross, Londra” de Claude Monet (4 milioane de dolari), ”Femeie în faţa unei ferestre deschise” de Paul Gaugain (39 de milioane de dolari) şi ”Femeie cu Ochii închişi ”de Lucian Freud (7 milioane 280 de mii de dolari).
Celebrele picturi au fost furate în data de 16 octombrie, în mai puţin de două minute din Rotterdam, dintr-un muzeu fără pază umană, doar cu senzori de alarmă.
Lucrările aparţin unei înstărite familii olandeze care a fost de acord să le expună pentru prima oară în public. Motivul era că muzeul Kunsthal aniversa 20 de ani de funcţionare.
Au vrut să ardă pânzele
Autorii furtului voiau să dea foc la tablouri din cauza situaţiei generate, au spus procurorii care anchetează cazul, precizând că există o interceptare în acest sens.
Procurorii au arătat că unul dintre suspecţi a afirmat într-o dicuţie interceptată: “Mai bine nu le mai luam. Ar trebui să le ardem”.
În paralel cu audierea suspecţilor, anchetatorii încearcă să afle unde sunt pânzele. Merg pe varianta unui furt la comandă, dar nu exclud nici ipoteza ca autorii să fi încercat să-şi găsească un cumpărător.
Vestea proastă pentru olandezi este că panzele nu s-ar mai afla în România. Ele ar fi tranzitat ţara noastră către o destinaţie necunoscută. Doar implicarea românilor în acest furt considerat al secolului este clară. Alerta în căutarea tablourilor a fost dată în toată lumea.
În România s-au făcut deja 12 percheziţii. Printre adrese s-au numărat şi locuinţele din Tulcea ale celor trei suspecţi arestaţi în acest dosar. Până în acest moment, ei sunt singurii care pot spune ce s-a întâmplat cu tablourile.