in

Un nou an şcolar, aceleaşi probleme: şcoli în paragină



În România anului 2012, pe 17 septembrie, mii de copii vor începe şcoala în clădiri vechi de zeci de ani, unele cu tavanul sprijinit în bârne, fără apă, încălzite la sobă şi cu latrine în fundul curţii. Sunt şi copii care merg la şcoală într-un dispensar sau într-un canton silvic de la marginea pădurii.

În România funcţionează, în prezent, peste 21.200 de unităţi de învăţământ preuniversitar. Dintre acestea, aproximativ 85 la sută au autorizaţie sanitară de funcţionare, iar restul nu vor avea prea curând, cel puţin nu în 2012, întrucât fie se află în localităţi fără apă curentă şi canalizare, fie imobilele sunt în proces de retrocedare, spun oficiali din Ministerului Educaţiei.

La problema autorizării şcolilor, o constantă a sistemului educaţional din ultimele două decenii, s-a găsit o soluţie considerată cel puţin discutabilă: autorizaţia sanitară se eliberează pe baza declaraţiei pe propria răspundere a conducerii şcolii, conform unui ordin emis de ministrul Sănătăţii în 2009 şi aplicabil din 2012. În aceste condiţii, dacă inspectorii sanitari nu mai merg în control, unele şcoli ar putea avea tot interesul să ascundă nereguli precum spaţii neamenajate, gropi sau utilaje părăsite în curte, care, nu o dată, au pus în pericol viaţa copiilor.

Stau să se prăbuşească

Şi în 2012 sunt şcoli care îşi aşteaptă copiii în clădiri care stau să se prăbuşească, în spaţii improvizate, fără apă sau cu latrine în curte, iar unele grădiniţe funcţionează la parterul unor blocuri. Astfel de situaţii sunt inclusiv în municipii reşedinţă de judeţ, precum Cluj-Napoca sau Buzău. Autorităţile locale spun că se luptă de mulţi ani cu aceste probleme, care nu pot fi soluţionate din cauza lipsei banilor.

În unele localităţi, unde şcolile funcţionează în clădiri vechi de zeci de ani, care nu au fost niciodată reabilitate, autorităţile au început în urmă cu câţiva ani construcţia unor noi unităţi şcolare, însă, tot din lipsa banilor, acestea au fost abandonate, construcţiile devenind adăpost pentru şobolani, câini sau pisici.

O astfel de situaţie este la Jirov, în Mehedinţi, unde şcoala la care învaţă peste 200 de copii este veche de cel puţin o sută de ani, toaleta este în curte, iar clasele sunt încălzite cu sobă. Acolo, în 2008 a fost începută construcţia unei noi şcoli, al cărei termen de finalizare era luna septembrie 2009, însă din cauza lipsei banilor clădirea nu a fost terminată nici acum. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, care în urmă cu câteva zile a vizitat locul, a fost oprită să intre în această construcţie abandonată, care se voia o şcoală nouă. Ecaterina Andronescu a fost avertizată de către autorităţi că acolo sunt purici întrucât spaţiul este folosit ca adăpost pentru animalele care pasc în timpul zilei pe terenul din apropiere.

Sunt şi localităţi în care copiii învaţă într-un dispensar vechi de peste un secol sau în cantonul silvic de la marginea pădurii, o astfel de situaţie fiind în judeţul Vaslui.

Clasa pregătitoare, nepregătită

O altă problemă este lipsa învăţătorilor pentru nou înfiinţata clasă pregătitoare. Anul acesta vor fi şi şcoli în care nu s-au putut angaja suficienţi învăţători pentru clasa pregătitoare. Este motivul pentru care învăţătorii care vor accepta norma dublă vor fi plătiţi suplimentar. Inspectoratele şcolare încearcă să acopere posturile vacante prin reangajarea cadrelor didactice ieşite la pensie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Universităţile britanice pot pierde milioane de euro din cauza restricţionării imigraţiei

Consiler din Cambridgeshire: “Pe imigranții care fac probleme îi duc eu cu mașina la gara Victoria, dacă vor să plece acasă”