Menu
in

Un român din Anglia a strâns 13.000 de lire sterline pentru sute de copii sărmani din țară



Lucrează în Anglia de aproape un deceniu și a strâns bani ca să cumpere rechizite, haine şi încălţăminte pentru copii nevoiaşi din ţară.

În urma unui simplu apel pe Facebook, Marius a primit peste o mie de răspunsuri şi donaţii de 13.000 de lire sterline. Peste 230 de pachete-cadou au fost trimise copiilor din Dâmboviţa şi Iaşi, arată Digi24.

Marius Simionică are 38 de ani şi a plecat din România în 2005, pentru un trai mai bun. De aproape un deceniu, lucrează în Anglia, iar de un an şi jumătate a strâns în jurul lui oameni pentru a-i ajuta pe cei rămaşi acasă.

„De la 5-6 prieteni am ajuns, în final, să fim undeva peste o mie de români care ne implicăm activ în diferite acţiuni. Suntem deja, fără să exagerez, la probabil al 50-lea act de caritate pe care îl facem, toate diferite în felul lor”, spune Marius.

Într-o lună şi jumătate a strâns pe reţelele de socializare 13.000 de lire sterline cu care au fost cumpărate ghiozdane, rechizite, încălţăminte, haine pentru 231 de elevi sărmani din Dâmboviţa şi Iaşi.

Mobilizarea impresionantă pentru regiunea Moldovei nu este întâmplătoare, se mai arată în articolul de pe site-ul amintit. Marius a aflat despre copiii sărmani de la părintele Dan Damaschin, care şi-a propus să trimită la şcoală 3.000 de țânci.

„Am plecat în primii ani cu 30-100 de copii. Am ajuns la 3.000 pentru că am constatat că cea mai mare cauză care determină abandonul şcolar la aceşti copii este lipsa celor necesare pentru şcoală. Deşi statul mimează o formă de sprijin cu două, trei caiete şi un pixuleţ”, spune preot Dan Damaschin, iniţiatorul campaniei.

Pentru peste 1.000 de copii, preotul a comandat deja haine şi încălţăminte din piele, iar cu optimism, crede că va reuşi să îi echipeze complet pe toţi cei care au nevoie.

Șefa unei fundații de caritate din Marea Britanie, îngrozită. „Nu am văzut nimic precum suferința copiilor din România”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version