Viena, 21 august 2017 – În perioada 14-18 august, o delegație a Uniunii Jurnaliștilor Români de Pretutindeni (UJRP) a vizitat mai multe locații din Bucovina, în cadrul unui infotur organizat de Consiliul Județean Suceava.
Jurnaliștii din diaspora au fost oaspeți la evenimente turistice extraordinare, cum sunt Festivalul de Artă Medievală de la Suceava, Festivalul Păstrăvului de la Ciocănești sau călătoria cu pluta pe Bistrița. Programul de vizite a inclus mănăstirile Putna, Moldovița, Voroneț, Dragomirna și Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, Cetatea de Scaun a Sucevei, Muzeul Oului din Vama și Muzeul Satului Bucovinean, mina de sare de la Cacica, urcare pe Rarău și Piatra Șoimului, probe sportive în zona de agrement de la Ariniș.
În același timp, membrii uniunii au făcut o călătorie gastronomică la stânele turistice de pe muntele Suhard, la fabrica de procesare a păstrăvilor bio Valeputna, la pensiuni cu bucătărie specifică din zonă, între care Bucovina Lodge, Acasă în Bucovina, Casa Baciu, Complexul turistic Bucovina.
Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava, gazdă primitoare, și-a declarat încrederea în potențialul uriaș al diasporei și și-a exprimat convingerea că oferta turistică al Bucovinei poate fi promovată cu succes și prin publicațiile românești din străinătate.
În acest sens, s-a discutat de principiu de încheierea unui protocol de colaborare între CJ Suceava și UJRP. Gheorghe Flutur a primit din partea UJRP o diplomă de onoare, pentru sprijinul acordat presei românești din diaspora.
UJRP este o organizație profesională a jurnaliștilor români din străinătate, fondată în 2015 la Viena. la UJRP s-au afiliat cele mai importante publicații românești print și online din diaspora, care adună la un loc o audiență importantă, cu circa 250.000 de exemplare tipărite distribuite lunar și cu peste 1 milion de vizitatori unici online.
https://ziarulromanesc.net/focus/diaspora/se-lanseaza-agentia-de-presa-diaspora-azi-parteneriat-cu-uniunea-jurnalistilor-romani-de-pretutindeni/
UJRP: „Cerem sancționarea deputatului PSD agresor de jurnaliști Cătălin Rădulescu”