Menu
in

Anglia. Suma chiriilor, egală cu cea a creditelor ipotecare. Specialiștii avertizează: va fi un „cutremur”



Suma totală a chiriilor plătite cu 10 ani în urmă în Anglia era de 30% din totalul sumei plătite prin credite ipotecare, scrie The Intependent. În acest moment însă, procentul a crescut la peste 75%.

Suma totală cheltuită pentru chiria privată a crescut cu peste 160% în mai puțin de un deceniu, de la 15,9 miliarde de lire sterline, în 2006, la 41,3 miliarde lire sterline, în 2015-2016, potrivit raportului Shelter, chitat de The Independent, care a utilizat cele mai recente cifre posibile.

Totodată, timp de 10 ani, totalul cheltuielilor făcute pentru creditele ipotecare de proprietarii de locuințe a crescut cu doar 5%, de la 52,1 miliarde de lire sterline, la 54,9 miliarde de lire sterline. Cifrele nu au fost ajustate cu rata inflației.

Greg Beales, directorul Shelter, a declarat: „O criză a chiriilor se pregătește de ani de zile, chiriile au crescut o dată cu numărul persoanelor care închiriază.

„Guvernele consecutive nu au făcut prea multe pentru a opri criza, lăsând familiile din întreaga țară să se lupte pentru a păstra un acoperiș deasupra capului. Acest guvern ar trebui să intervină și să ofere familiilor protecție prin construirea mult mai multor locuințe cu chirii cu adevărat accesibile.”

Ministrul pentru Locuințe al guvernului laburist din umbra, John Healey, a declarant la rândul lui: „După opt ani de eșec, conservatorii nu au niciun plan de rezolva criza locuințelor. Miniștrii admit că piața imobiliară are probleme, dar nu acționează pentru a face ca aceasta să funcționeze mai bine pentru chiriașii private”.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Locuințelor, Comunităților și Administrației Locale a declarat că guvernul a livrat mai mult de 357.000 de proprietăți accesibile din 2010 și până în prezent.

Chiriile EXPLODEAZĂ în Londra. Vezi cât vei plăti pentru o casă în următorii 4 ani

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version