in

Apel pentru britanici să-și trimită copiii la școală: «Absenţa de la cursuri, mai periculoasă decât COVID-19!»

Consilierii principali din cadrul serviciilor medicale din Regatul Unit au făcut apel la părinți să-și trimită copiii la școală, după vacanța de vară. Specialiștii au avertizat că absența de la cursuri este mai periculoasă pentru cei mici decât COVID-19, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

“Foarte puţini copii sau adolescenţi, dacă nu chiar niciunul, vor avea de suferit pe termen lung din cauza COVID-19 exclusiv ca urmare a mersului la şcoală”, au precizat semnatarii declaraţiei publicate sâmbătă seară, comparând asta cu certitudinea prejudiciului pe termen lung pentru mulţi copii şi tineri care nu frecventează şcoala.

Această rară declaraţie comună a celor mai importanţi consilieri în domeniul sănătăţii din guvernele Angliei, Scoţiei, Ţării Galilor şi Irlandei de Nord susţine declaraţia premierului britanic Boris Johnson, care a spus recent că revenirea copiilor la şcoală reprezintă o prioritate naţională. Acesta a a declarat că redeschiderea şcolilor este un imperativ social, economic şi moral, insistând că unităţile de învăţământ vor putea funcţiona în siguranţă, în pofida pandemiei de COVID-19.

Dovezile au arătat că imposibilitatea participării la cursuri a dus la creşterea inegalităţilor şi reducerea oportunităţilor şi poate exacerba problemele de sănătate fizică şi psihică, se mai precizează în declaraţie. Pe de altă parte, există dovezi clare ale unei rate foarte reduse a cazurilor de îmbolnăvire gravă la copii, chiar dacă aceştia contractează COVID-19, şi totodată un risc excepţional de mic de deces.

Câte cazuri de Covid-19 au fost înregistrare în școlile din Anglia

Organizația guvernamentală Public Health England a detectat “doar” 67 de cazuri cu o persoană infectată și 30 de cazuri cu două sau mai multe persoane infectate în școlile din Anglia, după ce școlile din această parte a Marii Britanii s-au redeschis în iunie, potrivit unui comunicat emis de Guvernul de la Londra.

Numărul este descris drept “foarte mic”, având în vedere că au fost afectați “doar” 70 de copii, din cei peste un milion care au participat fizic la cursuri, în prima parte a verii, în învățământul preșcolar și școala primară.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

O româncă din UK face carieră: de la un simplu ONG de apărare a românilor, a ajuns expertă în migraţie la ONU

Vine foamea! Criza de alimente Brexit: Ce trebuie să stocați, în condițiile în care nu există un acord