Mii de infractori au rămas în Regatul Unit și au scăpat de expulzare după ce autoritățile au realizat că această măsură încalcă drepturile omului.
Potrivit Daily Mail, în ultimii trei ani, Ministerul de Interne a renunțat să expulzeze 3.774 de persoane pentru că decizia de a-i înlătura de pe teritoriul britanic încalcă drepturile omului. În 66 de cazuri, infractorii au rămas în Marea Britanie pentru că expulzarea le-ar fi afectat viața familială. Pentru celelalte mii de cazuri nu a fost dată o explicație.
Surse din Ministerului de Interne au declarat pentru Daily Mail că deportările încălcă drepturile omului prevăzute de legislația Uniunii Europene. Unii infractori sunt protejați conform Convenției de la Geneva privind refugiații, iar alții care sunt cetățeni ai UE pot fi trimiși acasă numai dacă reprezintă o „amenințare reală și actuală” pentru societate.
Alp Mehmet, președintele Migration Watch UK, a declarat că există mult prea multe bariere în calea deportării care împiedică sau întârzie îndepărtarea infractorilor străini.
„Acești oameni, care au abuzat de ospitalitatea noastră și s-au angajat în infracțiuni grave, ar trebui îndepărtați cât mai repede posibil. Siguranța publicului din Marea Britanie trebuie să fie pe primul loc și dacă legea trebuie să se schimbe pentru a face posibilă, asta trebuie făcut”, a spus Mehmet.
Săptămâna trecută, expulzarea a 28 de migranți a fost blocată de apelurile declarate de avocați. Optsprezece dintre aceștia depuneau pentru prima dată reclamații privind drepturile omului, șapte au spus că sunt victime ale sclaviei moderne, iar restul de trei au lansat revizuiri judiciare.
Aproape 1.000.000.000 de lire sterline sunt cheltuite anual de Ministerul de Interne pentru aplicarea legilor imigrației în Marea Britanie și procesarea cererilor de viză.
Proiectul de lege privind imigrația post-Brexit include un sistem bazat pe puncte și noi reguli care permit interzicerea intrării infractorilor din UE în Regatul Unit în același mod ca și în cazul celor din afara UE.
Datele oficiale arată că în iunie în Marea Britanie locuiau 9.413 infractori străini, față de 3.943 cât erau în 2012. Alți 9.000 sunt în închisoare, în timp ce 4.743 au fost deportați anul trecut.