Menu
in

Brexit, drum fără întoarcere. Procedura nu poate fi oprită

Procedura de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană nu va putea fi oprită după iniţierea formală, a declarat Jeremy Wright, procurorul general al Marii Britanii, citat de Reuters.

Marea Britanie nu va putea reveni asupra deciziei de părăsire a Uniunii Europene după declanşarea formală a procedurii, prin activarea Articolului 50 al Tratatului Lisabona, a declarat Wright, luni, 17 octombrie, la Înalta Curte de Justiţie din Londra.

„Nu contestăm că procedura de înştiinţare a UE, prin activarea Articolului 50, nu va putea fi revocată; vrem ca instanţa să pornească de la premisa că procedura este irevocabilă“, a precizat Wright.



 

Procurorul general britanic a făcut această declaraţie la o audiere judiciară prin care se cere ca Guvernul britanic să fie obligat să solicite avizul Parlamentului înainte de a iniţia procedura formală de ieşire din Uniunea Europeană.

Un englez care a votat Brexit își face „mea culpa” în direct: „Am fost un prost”

Cum ar putea să se răzbune imigranții din Marea Britanie pentru Brexit. Ați fi de acord cu așa ceva?

Brexitul, la Înalta Curte din Londra. „Referendumul nu înlocuiește democrația parlamentară”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version