După întâlnirea cu şeful guvernului Marii Britanii, preşedintele României a susţinut la “London School of Economics and Political Science” discursul inaugural al seriei de conferinţe “Ghiţă Ionescu”. El a amintit de Ghiţă Ionescu, politolog român, care a trăit, a scris în Marea Britanie şi a predat la aceeaşi universitate. Preşedintele a vorbit despre dificultăţile tranziţiilor lente de la comunism la capitalism. Discursul prezidenţial a fost rostit în limba română.
Pentru români, profesorul Ghiţă Ionescu a fost “un reper major al exilului intelectual, din perioada în care România se afla sub dominaţia unei dictaturi totalitare”, a spus preşedintele. Ionescu a plecat din România după 1945, a scris studii comparate despre regimurile comuniste la Londra, unde a şi editat o revistă.
Şeful statului a spus că, spre diferenţă de acest teoretician, discursul său se referă din punct de vedere practic, la dificultăţile reformării statelor comuniste. El s-a referit la definirea statelor moderne, în contextul crizei economice şi la faptul că noua societate românească va trebui să se bazeze pe libertatea fiecăruia de a avea proprii iniţiative şi de capacitatea de a-şi purta de grijă.
Statul nu face miracole
“Comunismul le făgăduise oamenilor că vor fi fericiţi. Ideologii partidului unic promiteau o societate fără inegalitate, fără represiune, fără conflicte, fără exploatare şi fără crize de sistem. În realitate, totul s-a transformat într- un eşec de proporţii istorice. Vedeam cu toţii, în jurul nostru, evidenţa. Inegalităţile se adânciseră. Represiunea ajunsese la proporţii de masă. Conflictele au fost suprimate doar în măsura în care au fost suprimaţi şi actorii acestora. Exploatarea cetăţenilor era asumată chiar de Stat, în numele unei libertăţi de tip nou.
Sistemul era într-o criză permanentă. Incapabil să elimine Statul, aşa cum îşi propusese, comunismul s-a mulţumit să îl şubrezească. A eliminat respectul pentru ordinea de drept în numele unei justiţii partizane. A erodat legitimitatea instituţiilor publice şi a forţat o falsă modernizare, ale cărei efecte nefaste le contabilizăm şi astăzi.
Intrarea în postcomunism nu a însemnat şi abandonarea integrală a acestei concepţii despre politică. Mulţi oameni aşteptau un nou miracol care să vină din partea Statului. Speranţei că Statul trebuie să ne asigure fericirea i-a fost substituită, gradual, ideea că Statul trebuie să garanteze bunăstarea fiecăruia şi a tuturor”, a spus Băsescu. “Societăţile sunt alcătuite din indivizi care trebuie să fie responsabili pentru propria lor soartă”, a subliniat el.
Criza şi statul intervenţionist
“Criza economică pe care o traversăm ne-a făcut să descoperim însă că vieţile şi libertăţile multor oameni sunt constrânse de un gen de stat cu totul diferit. Un stat intervenţionist, care consumă resurse enorme, care este bazat pe o birocraţie extinsă. Las specialiştilor în filozofie politică sarcina de a dezbate meritele şi defectele diferitelor formule de stat capitalist. Eu mă mulţumesc doar să arăt, acum, către o stare de fapt pe care o percepem cu toţii. Criza mondială ne-a demonstrat cât de vulnerabile sunt statele care intervin în exces în mersul pieţei libere, inclusiv pe piaţa forţei de muncă sau în protecţia socială, de multe ori, nejunstificat de extinsă”, a opinat Băsescu.
Criza economică şi soluţiile aplicate au pus în discuţie concepte politice de bază, după părerea sa. “Democraţia, înainte de orice, trebuie să fie sustenabilă. Deficitele severe şi cronice, un grad de îndatorare în continuă creştere şi un regim punitiv al impozitării sunt incompatibile cu principiile unei ordini politice construită în jurul valorilor libertăţii şi responsabilităţii individuale. Piaţa liberă nu este anexa statului social, ci statul social depinde de bunul-mers al pieţei libere”, a spus el.
Revoluţie, inerţie, populism
Experienţa României, ca şi a altor state postcomuniste, arată că procesul de reformare a statului este mai lung decât se aştepta în 1990, a spus şeful statului. “Apare astfel paradoxul unor aparate statale care promovează schimbări revoluţionare la nivel politic, social şi economic, dar care dovedesc un grad important de inerţie la nivelul propriei lor funcţionări, ceea ce duce la obosirea părţii din societate care susţine schimbările şi la o scădere a credibilităţii instituţiilor Statului”, a spus el. Epocile de demobilizare sunt propice apariţiei populismului, a precizat el.
“Dacă socialismul promitea o fericire difuză, idilică, ce urma să fie atinsă în faza împlinirii comunismului, după 1990, promisiunea făcută de noile democraţii părea să fie, pentru mulţi, doar satisfacţia tangibilă a bunăstării occidentale. Această echivalare a lăsat loc frustrărilor atunci când boom-ul economic s-a lăsat aşteptat ori când efectele sale nu au fost resimţite de toţi. Nemulţumirile au fost rapid valorificate de partidele anti-sistem şi cele ale foştilor nomenclaturişti care au mizat pe încurajarea etatismului şi a reflexelor colectiviste moştenite din perioada precedentă. Una dintre ideile pe care acum încercăm să le impunem în România este că democraţia, calitatea acesteia, depinde de rolul pe care indivizii şi-l asumă, în mod liber şi responsabil, în societate. Democraţia nu este regimul statului, ci acela al cetăţeanului”, a continuat el.
Elitele pro-occidentale, refăcute după 1990
Traian Băsescu a menţionat că, încă din secolul al XIX-lea, elitele noastre politice şi culturale au fost pro-occidentale şi că ocupaţia sovietică şi dominaţia partidului unic nu au putut suprima această orientare, care a redevenit principalul element de consens al elitei româneşti încă din anii 1990. “Există aşadar o continuitate a orientării noastre, o continuitate care a fost ajutată de păstrarea unor legături cu Vestul, dintre care cel care a atins cel mai direct marea majoritate a populaţiei a fost contactul cu radiourile occidentale, inclusiv cu secţia română a BBC-ului”, a mai spus el.
“Luaţi aceste gânduri, imperfecte, ca pe o invitaţie la o dezbatere venită din partea unui om care îşi pune întrebări cu privire la sistemul de valori ce trebuie să îi susţină atitudinile. Soluţiile la provocările lumii contemporane le vom descoperi şi ni le vom însuşi printr-un dialog angajat. Aici, un rol fundamental îl are elita academică. Aceasta are rolul de a chestiona prejudecăţile, de a face să evolueze mentalităţile, de a apropia culturile”, a precizat el. Circumstanţele extraordinare din prezent nu trebuie să conducă nici spre dogmatism şi nici spre lipsa de speranţă, după părerea sa.
“Un alt mare profesor al şcolii dumneavoastră, Michael Oakeshott, afirma că în politică navigăm pe o mare nemărginită, unde nu sunt porturi în care să te refugiezi în faţa furtunii şi unde nu ai unde să arunci ancora. Însă măiestria omului politic este de a adapta modurile obişnuite de comportament la împrejurările ostile, pentru ca oceanul să ne devină prieten. Împreună vom reuşi să străbatem şi această încercare”, a spus el.
