Alte zece persoane din Marea Britanie au murit în ultimele 24 de ore după ce au fost testate pozitiv pentru coronavirus, numărul total de decese ajungând azi, 14 martie, la 21.
Consilierul principal al guvernului britanic a declarat că pacienții făceau parte din grupuri „cu risc” din toată Anglia.
Numărul total de cazuri confirmate în Marea Britanie a ajuns la 1.140 în timp ce au fost testate 37.746 de persoane.
Noile cifre oficiale au apărut în condițiile în care președintele SUA, Donald Trump, a decis să suspende toate călătoriile dintre SUA – Marea Britanie și Irlanda.
Între timp, Franța a închis unele locuri publice și le-a cerut cetățenilor să iasă cât mai puțin. Mai multe țări europene și-au închis frontierele și aeroporturile.
Vicepreședintele american, Mike Pence, a declarat că interdicția va începe la miezul nopții, în urma unei „recomandări unanime” din partea experților în domeniul sănătății, arată BBC.
SUA au interzis deja călătoriile din 26 de țări europene.
Coronavirus din Londra la București, un tânăr de 20 de ani abia întors din UK a fost descoperit pozitiv
Un oficial britanic aruncă bomba: În Marea Britanie sunt probabil 10.000 de persoane infectate cu coronavirus
Dintre cele mai recente morți din Marea Britanie, opt au fost bărbați cu vârste de peste 80 de ani și, cu excepția unuia, se știa că au condiții de sănătate precare.
Persoanele decedate fost tratate în spitale din Buckinghamshire, Birmingham, Wolverhampton, Leicester, Londra și Chester.
Profesorul Whitty, consilierul medical principal al guvernului britanic, a declarat: „Am înțeles că această creștere a numărului de decese legate de Covid-19 va fi un motiv de îngrijorare pentru mulți. Publicul ar trebui să știe că fiecare măsură pe care o luăm încearcă să salveze vieți și să-i protejeze pe cei mai vulnerabili”.