Menu
in

După Brexit, britanicii ar putea avea nevoie de viză pentru a călători în Uniunea Europeană

După ce au votat să părăsească UE, cetăţenii britanici ar putea să fie nevoiţi să plătească 50 de lire sterline pentru viza care le va permite intrarea în Europa continentală.

În acest moment, britanicii pot călători fără viză în ţările din zona Schengen, care include destinaţii de vacanţă populare, cum ar fi Franţa, Spania, Italia, Grecia şi Portugalia. Această situaţie s-ar putea schimba deoarece Uniunea Europeană dezbate trecerea la îmbunătăţirea securităţii, ca urmare a atacurilor teroriste recente din Franţa şi Belgia.

Potrivit The Guardian, Comisia Europeană urmează să dezvăluie în cursul acestui an un proiect de lege pentru noul sistem de călătorie în spaţiul UE.

Astfel, se are în vedere introducerea unui program de vize pentru Schengen, o zonă de liberă circulaţie fără paşaport, formată din 26 de ţări europene.

În prezent, o viză pentru cetățenii non-UE care doresc să viziteze zona Schengen costă 50 de lire, iar un cost similar este posibil să fie implementat pentru turiştii britanici.

Camino Mortera-Martinez, un cercetător specializat în domeniul justiţiei şi afacerilor interne la Centrul pentru Reforma Europeană, a spus: “În teorie, britanicii, în calitate de cetăţeni ai unor ţări terţe, ar fi cu siguranţă supuşi obligaţiilor (unui astfel de sistem). Acest lucru va trebui să facă parte din acordurile Brexitului. Acestea urmează să fie negociate.”

O sursă a guvernului britanic a declarat pentru The Telegraph: “Vrem să obţinem cel mai bun rezultat posibil pentru Marea Britanie, dar nu putem exclude nimic pentru că nu ştim ce s-ar putea întâmpla”.



Foto: Dominic Lipinski/PA Wire

 

CITITI MAI MULT:

VIDEO: “Românii după Brexit”, noul proiect TVR Internaţional, poate fi urmărit la TVR 1 şi TVR HD

Theresa May este fermă în privința BREXIT: „Fără al doilea referendum, fără alegeri generale”

Exodul Brexit. Locurile de muncă din sectorul bancar se vor muta de la Londra în alte oraşe europene

Românii din Regatul Unit, subiectul unei anchete parlamentare. Ce drepturi vor avea aici după Brexit?

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version