După ce Parlamentul Britanic a aprobat, miercuri, 2 decembrie, o intervenție aeriană în Siria, contra Statului Islamic, Marea Britanie a lansat primele lovituri aeriene în Siria în această dimineață, pe 3 decembrie.
Potrivit ministrului Apărării, avioane Tornado ale Royal Air Force (RAF) au “efectuat prima operaţiune ofensivă deasupra Siriei în cursul căreia au lansat o serie de lovituri”.
Decizia bombardării pozițiilor teroriste din Siria a fost votată de 397 de membri ai Camerei Comunelor. 223 de voturi au fost împotriva acțiunii militare. 67 de parlamentaro laburiști s-au alăturat conservatorilor, ignorând astfel poziția șefului partidului, Jeremy Corbyn.
„Parlamentul a luat o decizie bună pentru a păstra securitatea ţării – acţiunea militară în Siria face parte dintr-o strategie mai largă”, a scris David Cameron pe contul său de Twitter.
“De la declanşarea campaniei împotriva ŞI, Marea Britanie a fost unul dintre partenerii noştri cei mai preţioşi”, a dat el asigurări într-un comunicat, subliniind că Statele Unite aşteaptă cu nerăbdare ca forţele aeriene britanice să se alăture operaţiunilor din Siria”, a declarat preşedintele american, Barack Obama, șeful coaliției aliaţilor în Siria.
Parlamentul britanic respinsese anterior, în 2013, loviturile aeriene contra regimului Bashar Al Assad în Siria, după operaţiunile din Afganistan şi Irak, din 2003, lansate sub fostul premier laburist Tony Blair.