Ministrul britanic al finanțelor, Philip Hammond, a declarat, vineri, 12 aprilie, că este foarte probabil ca ideea unui al doilea referendum cu privire la Brexit să fie prezentată din nou în parlament.
Chiar și în aceste condiții, spune el, guvernul de la Londra își menține opoziția față de o nouă consultare populară în acest dosar, transmite Reuters.
Aflat la Washington pentru o serie de reuniuni ale Fondului Monetar International, Hammond a calificat drept foarte strâns calendarul pentru organizarea unui asemenea vot înainte de 31 octombrie, data limită până la care Regatul Unit urmează să părăsească Uniunea Europeană.
Pentru organizarea unui asemenea referendum este nevoie de aproximativ șase luni, este de părere acesta.
Ideea organizării unui nou referendum s-a aflat printre alternativele prezentate în luna martie de premierul Theresa May în parlament, însă toate propunerile au fost respinse de membrii Camerei Comunelor.
„Poziția guvernului nu s-a schimbat. Guvernul se opune unui referendum de confirmare și de aceea noi nu l-am susține”, a explicat ministrul britanic al finanțelor.
Totuși, mulţi parlamentari din Partidul Laburist (de opoziție) i-au cerut liderului formațiunii, Jeremy Corbyn, să includă un nou referendum printre cererile sale în tratativele cu guvernul consacrate găsirii unei căi de depășire a actualului impas legat de Brexit.