Un camion înmatriculat în România a rămas prins între două clădiri din orășelul Streatley, din Berkshire, Anglia.
Potrivit BBC, TIR-ul, cu numere de Dolj, a făcut un viraj strâns și a intrat pe o stradă foarte îngustă, a lovit o casă și a rămas blocat între aceasta și un pub.
Camionul a deteriorat coșul de fum al casei și a blocat o parte a micuței localități.
Un trecător a declarat că nu i-a venit să îi creadă ochilor când a văzut camionul blocat între case
Localnicul din casa afectată a spus: „E o nebunie, de fapt nu știu cum de a crezut vreodată că poate să treacă pe acolo.”
Pompierii au reușit, până la urmă, să scoată camionul și să deblocheze strada.