Menu
in

Marea Britanie: Evacuarea CHIRIAȘILOR, interzisă încă patru săptămâni

Guvernul britanic a anunţat vineri, 21 august, că extinde cu încă patru săptămâni măsura privind interdicţia evacuării chiriaşilor din locuinţe sociale sau închiriate de la persoane particulare, în contextul pandemiei de COVID-19, transmite Reuters.

Moratoriul cu privire la evacuări, care este în vigoare de 5 luni, urma să expire duminică.

De asemenea, executivul britanic a decis că este necesară anunţarea chiriaşilor prin preaviz cu 6 luni înainte de a fi evacuaţi din locuinţa pe care o ocupă.

Aceste măsuri au fost introduse pentru a oferi o mai bună protecţie milioanelor de chiriaşi din Marea Britanie care ar putea să se confrunte cu dificultăţi financiare din cauza crizei legate de noul coronavirus.

“Ştiu că acest an a fost problematic şi cu toţii încă trăim cu efectele COVID-19. Din acest motiv, azi, anunţ încă 4 săptămâni în care chiriaşii nu pot fi evacuaţi de către proprietari”, a declarat Robert Jenrick, ministrul britanic pentru Locuinţe.

Brexit. Tot mai mulți proprietari de locuințe din Marea Britanie refuză să închirieze românilor

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version