in

Noul șef MI6, avertisment pentru Marea Britanie. „Se pun la cale atacuri împotriva noastră”

Noul șef MI6, Alex Younger, a declarat, în primul său discurs după preluarea funcției, că Marea Britanie continuă să fie ținta atentatelor teroriste.

Younger a spus că au fost dejucate 12 comploturi teroriste, din iunie 2013 și până în prezent. Potrivit acestuia, multe amenințări provin din zone de conflict din Orientul Mijlociu, în special din Irak si Siria.



Șeful MI6 a mai declarat că o mare problemă o reprezintă și alianța Rusiei cu Bashar al-Assad, în Siria, care îndepărtează oamenii care ar trebui recrutați pentru înfrangerea extremiștilor.

„Nu putem fi la adăpost de amenințările care emană din această zonă, dacă nu se încheie războiul civil“, a explicat el. Younger a mai avertizat că gruparea teroristă Statul Islamic a exploatat situația din Siria pentru a-și consolida puterea în regiune și a-și intensifica războiul impotriva Occidentului.

„Membrii acestei structuri pun la cale atacuri ce vizează Marea Britanie și aliații săi, fără a fi nevoiți să plece din Siria”, a mai spus șeful MI6. 

Potrivit acestuia “războiul hibrid”, care include atacuri informatice și subminarea democrației, devine un “fenomen tot mai periculos”. “Riscurile sunt profunde și reprezintă o amenințare fundamentală la adresa suveranității noastre. Ar trebui să fie o sursă de îngrijorare pentru toți cei care împărtășesc valorile democratice”, a subliniat el.

Suspecți de terorism arestați la Londra și Birmingham

Marea Britanie se pregătește pentru a contracara un atac cu arme chimice

Românii – îndrumați să respecte noile măsuri de securitate din UK

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Candidatul USR din Paris promite diasporei o Românie fără hoție. Radu Mihail: „Dacă România merge bine, Diaspora merge bine”

Alegerile sfârșitului lumii. Ar fi grav dacă soarta României ar depinde de o duminică electorală