Menu
in

O britanică plecată să lupte pentru ISIS vrea să se întoarcă acasă pentru a naște: „Nu regret nimic”

Shamima Begum, în vârstă de 19 ani, a părăsit Marea Britanie în 2015 pentru a se alătura ISIS, în Siria. Ea a afirmat că nu are niciun regret că s-a alăturat grupării teroriste, însă vrea să se întoarcă acasă pentru că este însărcinată în luna a noua, scrie The Guardian.

Shamima a afirmat că a fugit din ultima enclavă a jihadiștilor din Baghuz, în estul Siriei, pentru că se săturase de viața pe un câmp de luptă și s-a temut pentru viața copilului său nenăscut după ce ceilalți doi copii ai săi au murit.

„Eram slăbită. Nu puteam îndura suferința și greutățile unui câmp de luptă. Dar eram și speriată că bebelușul pe care urmează să-l nasc ar putea să moară la fel ca ceilalți copii dacă aș fi rămas. Așa că am fugit din califat. Tot ce îmi doresc acum este să mă întorc în Marea Britanie”, a afirmat ea pentru The Times din tabăra de refugiați al-Hawl în nord-estul Siriei.

Begum, alături de alte două colege – Kadiza Sultana și Amira Abase – au zburat de pe aeroportul Gatwick, către Turcia, în februarie 2015, apoi au intrat în Siria. Begum și Abase aveau 15 ani la acea vreme, iar Sultana 16. Ele le-au spus părinților că ies în oraș.

Begum a declarat că a ajuns la Raqqa unde s-a căsătorit cu un bărbat olandez, convertit la islam, după trei săptămâni. Ea a descris viața de acolo ca alternând între normalitate și atrocitate și a adăugat că decapitările nu au afectat-o.



„De obicei era o viață normală la Raqqa, din când în când mai erau bombardamente. Când am văzut primul cap, în urma unei decapitări, într-un coș de gunoi, nu m-a afectat deloc. Era al unui soldat capturat pe câmpul de luptă, un dușman al Islamului”, a declarat Begum.

În ceea ce le privește colegele ei, ea a afirmat că cele două s-au căsătorit cu soldați ISIS. Sultana, conform presei, a murit într-un raid aerian din 2016, iar Begum a confirmat acest lucru.

Exista atât de multă opresiune și corupție, că nu cred că meritau victoria”, a precizat ea, adăugând însă: „Nu regret că am venit aici”.

Begum s-a hotărât să fugă după ce fiica sa de un an și fiul în vârstă de trei luni au murit în ultimele luni, bolnavi și malnutriți.

Avocata care reprezintă familia lui Shamima Begum, Tasnime Akunjee, a declarat: „Sunt foarte recunoscătoare că este în viață. Bernard Hogan-Howe, când era comisarul poliției Metropolitane, a declarat că fetele ar trebui tratate ca victime, câtă vreme nu există dovezi că au comis infracțiuni. Sper că acest lucru va fi respectat”.

„Ea a fost traumatizată și sper că se poate întoarce și să uite de această perioadă. Oricine a pierdut doi copii are nevoie de mult ajutor”, a adăugat ea.

Marea Britanie nu primește înapoi cetățenii care au luptat pentru ISIS, însă în ceea ce îi privește pe partenerii lor, situația este mai complicată. Conform relatărilor, Scotland Yard ar fi analizat dacă Begum a fost implicată în activități din cauza cărora ea ar putea fi considerată un pericol național.

În final, decizia va aparține ministrului de Interne, Sajid Javid.

Primarul Londrei Sadiq Khan a declarat pentru Sky News că Shamima Begum poate fi intervievată înainte să se urce în avion. „Dacă există dovada oricărei activități criminale, trebuie acuzată și urmărită penal”, a adăugat acesta.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version