Menu

Uniunea Jurnaliștilor Români de Pretutindeni și-a încetat activitatea

Începând cu data de 13 februarie 2019, Uniunea Jurnaliștilor Români de Pretutindeni (UJRP) constituita în anul 2015 la Viena și-a încetat activitatea. Decizia a fost luată cu votul majorității membrilor și a fost motivată de necesitatea unei transformări structurale a asociației. O parte din foștii membri ai Uniunii au intenția de a constitui un grup de inițiativă pentru înființarea unei noi asociații, la care să adere jurnaliști și proprietari de publicații din diaspora care împărtășesc aceeași viziune despre rolul presei în comunitățile românești din străinătate.

UJRP și-a stabilit la înființare multe obiective, încercând să îndeplinească cel puțin o parte. Construită în jurul publicațiilor din grupul  Gazeta Românească, Uniunea a confirmat așteptările, din punct de vedere jurnalistic, activitatea profesională a membrilor grupului fiind de departe cea mai semnificativă în diaspora.

Din punct de vedere al obiectivelor pe care Uniunea și le-a propus, realizările au fost mai puțin evidente. Un motiv este legat de activitatea proprie a fiecărui membru, de constrângerile de timp și de resursele personale limitate de dedicat activității asociative.
În multe privințe, UJRP nu a funcționat așa cum și-au dorit membrii fondatori. Dacă inițial soluția adoptată a fost aceea de a înființa Uniunea în cadrul unei asociații deja constituite, în ideea de a căpăta ulterior personalitate ca asociație, nu s-a îndeplinit acest obiectiv. Inconvenientul nu este minor, neavând personalitate juridică, nu s-au putut crea parteneriate, nu s-au putut depune proiecte, nu s-au putut face multe lucruri care presupun o independență formală.

Făcând abstracție de asociația în cadrul căreia UJRP s-a constituit, care are propriile sale obiective și care nu pot coincide cu obiectivele UJRP, au apărut complicații greu de depășit.

În acest sens, a fost decisă cu votul majorității membrilor dizolvarea UJRP constituit în această formă, urmând să se formeze un grup de inițiativă pentru constituirea unei noi structuri, cu același sau cu alt nume, în funcție de decizia membrilor.

Mulțumiri tuturor celor care au susținut activitatea UJRP de la înființare și până acum și tuturor celor care sprijină, în orice fel, jurnalismul românesc din diaspora.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version