Menu
in

O fată de doar 11 ani a născut și a devenit cea mai tânără mamă din Marea Britanie

O fată de doar 11 ani a născut de curând și acum se este posibil să fie cea mai tânără mamă înregistrat în Marea Britanie.

Fata a rămas însărcinată la vârsta de doar zece ani și a născut la începutul acestei luni.

Mama și bebelușul, care s-a născut la 30 de săptămâni, sunt amândoi sănătoși.

Potrivit The Sun, familia ei habar n-avea că aceasta era însărcinată, iar serviciile sociale investighează cazul.

O sursă care cunoaște familia a spus: „A venit ca un șoc. Acum beneficiază de ajutorul unui expert. Principalul lucru este că ea și copilul sunt bine.”

Cea mai tânără mamă, anterior acestui eveniment, era Tressa Middleton, care avea 12 ani când a născut, în 2006.

Număr ȘOCANT de copii morți la naștere în spitale din Anglia. SCANDAL imens în NHS, acuzații de omor corporativ

Doctorul Carol Cooper a declarat pentru The Sun: „Aceasta este cea mai tânără mamă de care am auzit. Vârsta medie la care o fată începe pubertatea este de 11 ani, deși poate fi oricând între 8 și 14 sau mai tânără.”

Ea a adăugat: „Există un risc mai mare de a avea un copil cu greutate mică la naștere, pre-eclampsie, travaliu prematur și multe infecții. Aproximativ una din 2.500 de nașteri se întâmplă cuiva care nu știe că este însărcinată (sau a ascuns-o)”.

În 2014, o fată de 12 ani a născut în Marea Britanie, tatăl având 13 ani – cea mai mică vârstă combinată a unor părinți britanici.

În 2017, s-a raportat că o fată, de 11 ani, ar fi trebuit să nască, dar nu au mai apărut alte detalii.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 2]
Exit mobile version