Procentul persoanelor din Marea Britanie care suferă de depresie aproape s-a dublat în timpul pandemiei de COVID-19, potrivit datelor oficiale prezentate marţi, 18 august, informează Reuters, citată de Agerpres.
Biroul Naţional de Statistică (ONS) a precizat că 19% dintre adulţi au semnalat o anumită formă de depresie în luna iunie, în comparaţie cu 10% în cele nouă luni de dinaintea lui martie 2020. Stresul şi anxietatea au fost cele mai frecvente forme de depresie menţionate, potrivit ONS.
Datele ridică semne de întrebare în ceea ce priveşte costurile mai largi în domeniul sănătăţii publice ale unei pandemii care a avut deja drept efect în Marea Britanie cea mai ridicată rată de supramortalitate dintre principalele ţări europene, potrivit unui analize recente a ONS.
”Adulţi tineri, femei care nu-şi pot permite o cheltuială neaşteptată sau persoane cu dizabilităţi au avut cea mai mare probabilitate de a suferi o formă de depresie în timpul pandemiei”, a spus Tim Vizard, cercetător principal în cadrul ONS.
Unu din opt adulţi a dezvoltat o formă de depresie, de la moderată la severă pe perioada pandemiei, a spus ONS. Doar unul din 25 şi-a îmbunătăţit însă starea.
O creştere a cazurilor de depresie ar putea totodată să aibă un viitor impact negativ asupra economiei, care a suferit deja o lovitură istorică din cauza pandemiei şi a măsurilor de izolare la domiciliu impuse în luna martie.
Potrivit unui studiu din 2018 al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), costul problemelor de sănătate mintală în Marea Britanie se ridică la aproape 4% din producţia economică anuală.