Menu
in

Regina Elisabeta II a Marii Britanii renunță la majoritatea atribuțiilor sale. Ce rol va primi Prințul Charles în aceste condiții

Regina Elisabeta II a Marii Britanii îl va numi Regent pe Prințul Charles, în timp ce un număr din ce în ce mai mare de sarcini îi sunt atribuite prințului William.

Iminența retragerii Reginei este o certitudine, scrie presa britanică.

Regina a continuat să își îndeplinească rolul în ciuda vârstei și a unei serii de crize care au zguduit Familia Regală în ultimii ani.

Însă, în ultima vreme, Prințul Charles și Prințul William și-au asumat mai multe atribuții pentru a o ajuta pe Majestatea Sa să continue să-și îndeplinească rolul, după 70 de ani pe tronul regatului.

Regina și-a anunțat recent oficial dorința de a abdica, iar comentatorul regal Luisa Ciuni a sugerat că suverana ar putea opta în curând să-l numească Regent pe Charles. Prin acest demers, ea ar renunța la aproape toate atribuțiile sale.

„Regina, având în vedere vârsta ei, poate continua să facă această treabă în principal pentru că are un personal de familie foarte puternic. O parte din munca sa de birou este acum făcută de prințul Charles. Regența va ajunge mai devreme sau mai târziu la Charles. Rolul prințului Charles s-a mutat la fiul său, William, și la soția acestuia. Această mutare îi permite să continue să facă tot ceea ce făcea și până acum, dimineața, după-amiaza și seara.”, a declarat Luisa Ciuni.

Cum au „omorât-o” francezii pe Regina Elisabeta II a Marii Britanii

În calitate de Regent, prințul  și-ar asuma majoritatea atribuțiilor reginei, dar ar trebui să aștepte în continuare dispariția Majestății Sale pentru a fi încoronat rege. Marea Britanie a fost plasată ultima dată sub regență în timpul unuia dintre ultimele crize de boală ale lui George al III-lea. Atunci, fiul său cel mare, George Augustus, a preluat conducerea, între 1811 și 1820.

Regulile care reglementează rolul unui regent au fost stabilite în Regency Acts, din 1937. Acestea ar permite Reginei să transmită majoritate atribuțiilor sale unui membru desemnat al Familiei Regale. Conform presei, Prințul Charles va prelua rolurile îndeplinite de obicei de suveran. În același timp, prințul Philip, în vârstă de 99 de ani, va deveni gardianul principal al reginei. La doar 21 de ani, regina s-a angajat să rămână pe tron atâta timp cât va trăi, trimițând un semnal clar cetățenilor britanici și ai Commonwealth-ului că nu va declanșa o nouă criză constituțională, precum cea a unchiului ei, Edward al VIII-lea, când a abdicat în 1937.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version