Menu
in

Reședințele reginei Elisabeta II se redeschid pentru public. Angajaţii familiei regale riscă să rămână fără locuri de muncă

Reşedinţele oficiale ale reginei Elisabeta a II-a se vor redeschide pentru public începând cu 23 iulie, în contextul temerilor faţă de situaţia locurilor de muncă ale angajaţilor familiei regale britanice în urma crizei declanşate de noul coronavirus, informează AFP.

Închise de mai multe luni din cauza pandemiei, castelul Windsor, galeriile reginei şi grajdurile regale ale Palatului Buckingham din Londra, precum şi Holyroodhouse din Edinburgh vor primi din nou publicul peste trei săptămâni, a anunţat miercuri Royal Collection Trust, care administrează reşedinţele casei regale.

Alte locuri ale monarhiei britanice precum ”State Room” de la Buckingham Palace sau reşedinţa prinţului Charles rămân închise până la dispoziţii ulterioare.

Problemele provocate de epidemia de COVID-19, care a dus la moartea a peste 44.000 de persoane în Regatul Unit, nu au ocolit casa regală. Charles, moştenitorul coroanei, a contractat el însuşi o formă uşoară de COVID-19.

Scădere drastică a veniturilor

Asemenea întregii economii britanice, monarhia se teme că va fi lovită din plin de efectele crizei.
Potrivit Daily Telegraph, Royal Collection Trust, instituţia care gestionează domeniile regale, se aşteaptă la o scădere dramatică a veniturilor în acest an, cu 63 de milioane de lire sterline (70 de milioane de euro), pentru a ajunge la 13 milioane de lire sterline. Cotidianul mai menţionează un plan de plecări voluntare ale angajaţilor, îngheţarea salariilor şi consultări pe tema regimului de pensionare.

Într-o notă citată de cotidianul conservator, Lordul Chamberlain, administratorul domeniilor regale, subliniază că numărul vizitatorilor riscă să rămână inferior unei perioade normale timp de ”mai mulţi ani”.

Astfel, contribuţia la finanţele regale ale Royal Collection Trust, care reprezintă circa o cincime din veniturile coroanei, va fi ”considerabil redus”.

Potrivit Lordului Chamberlain, este ”puţin probabil” ca economiile care rezultă din scăderea activităţilor întreprinse de membrii casei regale ”să compenseze în totalitate reducerea anticipată a veniturilor”.

Temerile vizează şi personalul Palatului Buckingham, pe care suverana de 94 de ani şi soţul său, prinţul Philip, de 99 de ani, l-au lăsat în urmă la începerea pandemiei pentru a se muta la castelul Windsor, aflat la o distanţă de circa 40 de kilometri vest de Londra.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version