Reviziile auto (MOT) vor fi obligatorii din nou în Marea Britanie, de la 1 august, guvernul reducând perioada de șase luni pe care o preconizase la începutul pandemiei de COVID-19, scrie Daily Mail.
Guvernul a pus în aplicare o prelungire a reviziilor timp de o jumătate de an, însă i-a avertizat pe șoferi că sunt responsabili pentru asigurarea autoturismelor – altfel riscând cu o amendă de până la 1.500 de lire sterline.
Ministrul Infrastructurii Rutiere, Baroneasa Vere, a declarat: „Service-urile auto din toată țara sunt deschise și cer șoferilor care nu au făcut revizia să rezerve un test cât mai curând”.
Boris Johnson va prezenta o nouă relaxare a restricțiilor. Distanțarea, redusă la un metru
Șoferii au primit o scutire de șase luni pentru testarea MOT pentru a se contribui la încetinirea răspândirii virusului, la începutul pandemiei.
Cu toate acestea, organismele din industria auto au solicitat ca extensia să fie redusă pentru a asigura siguranța șoferilor și pentru a ajuta service-urile auto să se redreseze după o scădere semnificativă a activității.
La începutul lunii mai, Societatea producătorilor și comercianților de autovehicule, Asociația independentă a Service-urilor și Institutul industriei auto au început să facă presiuni asupra guvernului pentru a elimina regulile temporare pentru testările auto obligatorii.
Volumul MOT a scăzut de la 7,2 milioane în aprilie anul trecut, la doar 2,2 milioane, în aceeași perioadă a acestui ani – o diminuare cu 70%.
Acum, începând cu 1 august, toți conducătorii auto vor fi obligați să obțină un certificat MOT pentru a continua să poată circula pe șosele.