Menu
in

Şcoala în vremea pandemiei. Cum îţi pregăteşti copilul pentru întoarcerea la cursuri într-o lume schimbată total

Mai sunt două săptămâni până la redeschiderea anului şcolar. Un eveniment care vine cu multe emoţii atât pentru copii, cât şi pentru părinţi. Însă, în acest an, provocarea este mult mai mare. Reîntoarcerea la cursuri în vremea pandemiei poate genera anxietate în rândul copiilor şi nu numai, indiferent de țară și de condițiile de educație sau de cât de bine este pregătit sistemul să facă față acestei crize

Psihologii brotanici Bettina Hohnen și Jane Gilmour au pus pe hârtie câteva sfaturi care ar putea fi utile pentru orice părinte care se confruntă cu o astfel de situație excepțională, la care nimeni nu se gândea în urmă cu un an, pe vremea când deschiderea școlilor era doar un moment marcat, eventual, de emoții pozitive, curiozitate și entuziasm, The Guardian.

Copilul tău va fi bine dacă tu eşti bine

Reîntoarcerea la școală, după vacanța de vară, este, în mod normal, o rutină familiară, însă, de data aceasta, ne confruntăm cu o situație cu totul excepțională, cu reguli noi, atât la cursuri, cât și pe terenul de joacă. În cazul în care copilul tău este neliniștit în ceea ce privește revenirea pe băncile școlii, este bine să vorbești cu el, cu calm și să-i explici că totul este în siguranță, ceea ce o să-l ajute să aibă o tranziție mai ușoară de la lunile de izolare la noua stare a lucrurilor.

Este bine ca părintele să îi ofere copilului informații concrete, înainte de reluarea cursurilor. Cei din ciclul primar ar putea avea nevoie de prezența ta la școală, la început, pentru a naviga mai ușor printre noile reguli. În plus, copilul trebuie să știe că este ok dacă uită o parte dintre reguli, pentru că este nevoie de timp ca să înveți ceva nou.

Acceptă ceea ce nu poți controla

A crea predictibilitate, având un program bine structurat, cu evenimente care nu sunt puse sub semnul întrebării, este un mod de a oferi copilului un sentiment de siguranță într-o lume incertă. Aici pot fi incluse și mesele regulate în familie sau reuniunile de familie. Păstrarea unor reguli privind ora de culcare sau utilizarea tehnologiei sunt și ele instrumente care ajută la predictibilitate.

Poate că lumea este într-un proces de schimbare, poate că va veni o nouă perioadă de carantină, așa încât vorbește despre aceste variante cu copilul tău, cu calm, nu alarmist. Folosește termeni familiari pentru a descrie un context cu totul neobișnuit. Punând criza Covid într-un tipar pe înțelesul copilului îl poate ajuta să dezvolte strategii de supraviețuire.

Răspunde-le mereu la întrebări cu onestitate pentru că altfel riști să le pierzi încrederea, iar asta îi va face să aibă un sentiment accentuat de nesiguranță legat de lumea în care trăiesc. Este ok dacă nu ai mereu răspunsul la îndemână.

Nu evita temerile, ajută-l să se confrunte cu ele

Chiar dacă copiii tăi au auzit știri sau conversații îngrijorătoare legate de ceea ce se întâmplă, dacă ai un comportament dominat de calm și pragmatism îi va ajuta să mai scape de eventuale stări de anxietate, prin puterea exemplului. Dacă copilul are reticenţe legate de întoarcerea la cursuri, află de ce.

Fă o listă cu ceea ce îl îngrijorează, în ordinea gravității. Evitarea acestor lucruri nu este niciodată răspunsul în astfel de situații. Adesea, gândul de a face ceva este mai îngrijorător decât acțiunea în sine, așa încât ajută-ți copilul cu calm și blândețe, dar hotărâre, elaborând un plan pas cu pas, iar apoi răsplătește-l după ce a parcurs primele etape care sunt și cele mai provocatoare.

Blândeţea şi comunicare sunt cheia

În același timp, fă o listă cu propriile tale griji. Pentru copii, entuziasmul părinților atunci când se întorc la școală este important. Este cunoscut faptul că putem învăța mai cu spor atunci când creierul este într-o stare de calm, așa că părinții și profesorii trebuie să se asigure că nevoile copilului în acest sens sunt satfisfăcute. Mai mult ca niciodată, blândețea și comunicarea ne vor ajuta să trecem peste această încercare.

Prieteniile nu vor mai fi niciodată ce au fost

Școala este despre prietenii și relații în general, în aceeași măsură în care este despre educație, copiii dezvoltând abilitățile lor sociale în diverse grupuri de prieteni, printre colegi. Explică-le cum s-a schimbat modul de relaționare în această perioadă pentru a-i ajuta să se adapteze, să fie deschiși schimbării. Organizarea de evenimente cu colegii de clasă poate fi o idee.

Învaţă să comunici cu copilul tău!

Unii copii sunt vorbăreți, alții mai puțin, mai ales în prima lor zi de școală. Oricât de curios ai fi să afli cum a fost în prima zi, nu insista cu copiii care sunt mai tăcuți, ci oferă-le spațiu după ce au venit de la cursuri, apoi povestește-le despre cum a fost ziua pentru tine. Asta le transmite mesajul că ești gata să vorbești despre cum a fost la școală atunci când va simți nevoia să o facă.

În cazul copiilor care vorbesc foarte mult despre grijile lor, sugerează-le să scrie pe o hârtie sau să deseneze ceea ce le provoacă această stare și să verifice lista din când în când.

Ascultă și acceptă

Deși e dificil, indiferent de stilul de comunicare al copilului tău, sfatul este mereu același: ascultă la început și apoi reformulează ceea ce au comunicat. Asta le va arăta că au fost ascultați cu-adevărat. Simplul fapt de a asculta și de a accepta are un rol vindecător enorm, la nivel emoțional.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version