Menu
in

Trump și-a anulat vizita în Marea Britanie. Laburiștii, scoși țapi sipășitori



Președintele SUA, Donald Trump, și-a anulat vizita în Marea Britanie, anunțată pentru luna februarie, când ar fi trebuit să participe la inaugurarea noului sediu al Ambasadei Statelor Unite din Battersea, potrivit The Independent.

În locul președintelui, la eveniment va participa secretarul de stat al SUA, Rex Tillerson. Executivul britanic a refuzat să comenteze cu privire la acest lucru.

Cu toate acestea, guvernul condus de Theresa May continusă să insiste că Trump este invitat în vizită oficială în Marea Britanie unde ar urma să se întâlnească și cu Regina Elizabeta II.

Se pare că anularea vizitei din februarie are ca motiv protestele organizate în Londra împotriva politicii președintelui american. Cu privire la acest aspect, Nigel Farage, fost președinte al formațiunii extremiste UKIP, a comentat într-o emisiune la Radio BBC 4 că vina o poartă liderii laburiști Jeremy Corbyn și Sadiq Khan, primarul Londrei. Aceștia, spune Farage, au susținut protestele împotriva președintelui SUA, ceea ce ar fi dus, în opinia lui, la anularea vizitei.

„Este dezamăgitor. A fost în țări din întreaga lume și nu a vizitat statul de care este cel mai apropiat”, a comentat fostul lider UKIP.

„Poat că nu i-a plăcut optica laburiștilor, a lui Jeremy Corbyn și Sadiq Khan, care organizează proteste în masă”, a acuzat Farage.

Trump fusese invitat oficial să viziteze Marea Britanie de către premierul Theresa May, în urma vizitei acesteia de la Washington, de anul trecut, însă a amânat să dea curs invitației din cauza protestelor din ultima vreme de la Palatul Buckingham, scrie The Independent.

Mai mult, se mai arată în publicația citată, Trump a făcut în ultimul timp o serie de comentarii controversate cu privire la Regatul Unit, inclusiv atacarea primarului Khan pe care l-a acuzat că este mână în mână cu terorismul.

Însă, în timp ce Khan și Corbyn au criticat ideea că Trump să viziteze oficial Marea Britanie, protestele împotriva președintelui Statelor Unite au fost organizate de grupuri independente.

Britanicii cer guvernului să nu îl primească pe Trump. Boris Johnson: „Trump latră dar nu mușcă. L-am primit și pe Ceaușescu”

Cioabă, regele romilor, ofertă de nerefuzat către Trump: „Romii fac zidul cu Mexicul. Ieftin!”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version