in

Un milion de copii străini în şcoli



Potrivit unor date oficiale, aproape un milion de şcolari vorbesc limba engleză ca a doua limbă, motiv pentru care mai mule organizaţii ale profesorilor susţin că imigraţia în masă plasează o “presiune enormă” asupra sistemului de educaţie, scrie The Telegraph.

 

Unul din şase elevi din şcoala primară şi unul din opt din şcolile secundare vorbesc o altă limbă acasă. Proporţia de copii care încep şcoala cu un nivel relativ slab de limbă engleză s-a dublat în numai jumătate de deceniu. În unele părţi ale Londrei, trei sferturi dintre elevi vorbesc o altă limbă.

Şi asta în timp ce fondul special creat pentru stimularea competenţelor lingvistice în rândul elevilor străini a fost eliminat de Coaliţie, banii find acum daţi consiliilor locale. Liderii profesorilor susţin că acest lucru a dus la epuizarea banilor în unele zone, întrucât consiliile folosesc banii pentru a acoperi tăierile din fondurile pentru alte servicii.

Brian Lightman, secretar general al Association of School and College Leaders, a spus că finanţarea a fost “tăiată destul de mult” de anumite autorităţi. “Sprijinirea acestor elevi este de o importanţă vitală”, a spus acesta. “Aceşti copii sunt la fel de capabili ca şi ceilalţi elevi, însă ei nu reauşesc să acceseze programa dacă sunt în urmă cu aptitudinile literare şi lingvistice. Realitatea este că şcolile cu un număr mare de elevi cu engleza ca limbă secundară vor avea nevoie de mai mulţi bani. Dacă nu există finanţare, se va crea o problemă majoră”.

Un purtător de cuvânt al Departamentului pentru Educaţie a spus: “Să fie clar, să ai engleza ca a doua limbă nu înseamnă întotdeauna că aptitudinile de engleză sunt în mod necesar slabe. Le-am dat autorităţilor locale libertate deplină privind bugetele şcolilor lor, astfel că pot avea în vedere servicii şi fonduri pentru a-i aduce pe elevi repede la un nivel bun de engleză”.

Date de la Departamentul pentru Educaţie arată numărul şcolarilor care vorbesc alte limbi ca limbă maternă în şcolile englezeşti de stat. Datele sunt colectate din şcoli în luna ianuarie a fiecărui an.

Circa 16,8% dintre elevi de şcoală primară au vorbit o altă limbă în anul şcolar 2010/11 comparativ cu 16% un an mai devreme. Cifra a crescut cu aproape un sfert în numai patru ani.

În şcolile secundare, 12,3% dintre elevi vorbesc engleza ca a doua limbă, de la 11,6% anul trecut.

În total, circa 957.500 dintre copiii cu vârstele între 5 şi 16 ani vorbesc alte limbi în şcolile primare, secundare şi speciale, comparativ cu 905.600 în anul şcolar 2009/2010.

Cele mai mari procente se înregistrează în Capitală, unde aproape 78% dintre elevii de şcoală primară vorbesc engleza ca a doua limbă în Tower Hamlets, estul Londrei, comparativ cu 74% în Newham şi 71% în Westminister. Proporţia ajunge la circa jumătate în Slough, Luton şi Leicester şi la cel puţin patru din zece în Birmingham şi Blackburn. Andrew Green, preşedintele MigrationWatch, a spus că mărirea numărului de elevi care au engleza ca a doua limbă a fost o “consecinţă inevitabilă a politicii laburiste de imigraţie în masă. Aceştia pun o presiune imensă asupra sistemului educaţional”, a spus. “Fondurile limitate pentru profesori vor avea un impact asupra acelor copii care nu vorbesc engleza ca primă limbă”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Enescu – rezistenţa unui muzician la presiunile comuniste

Studenţii români în conducerea Uniunii Studenţilor Universităţii Canterbury Christ Church