Comisia Europeană examinează rapoartele în care se arată că guvernul britanic creează un mediu ostil pentru cetățenii europeni care trăiesc în Regatul Unit.
Potrivit New Europe, la Bruxelles se verifică dacă Marea Britanie încalcă regulile UE prin restrângerea dreptului cetățenilor europeni de a se deplasa liber în interiorul Uniunii Europene.
„Am fost foarte alarmată de creșterea incredibilă a numărului de cetățeni UE care au fost reținuți și apoi mutați sau deportați. Numărul a crescut exponențial în ultimii ani”, a declarat Celia Clarke, directorul unei organizații neguvernamentale care protejează drepturile imigranților din Londra (BID UK).
Potrivit datelor guvernamentale, mai mult de 5.300 de cetățeni europeni au fost expulzați din Marea Britanie în ultimele 12 luni. Cifra reprezintă este o creștere cu 20% față de anul precedent.
În timp ce Ministerul de Interne britanic a explicat că se luptă cu infractorii, BID UK a avertizat că mulți au fost deportați înainte ca ei să poată iniția o procedură legală.
Organizația s-a referit și la scrisoarea Ministerului de Interne britanic adresată unui cetățean român, prin care acesta era informat că ar trebui să se întoarcă în România sau să se mute într-o altă țară europeană pentru a-și exercita drepturile fundamentale și pentru a „evita să ajungă pe străzi”.
„Se comportă ca și cum nu suntem membri UE, spunând că «poți să-ți exerciți drepturile în UE». Dar suntem încă în UE”, a spus Clarke.
Potrivit Euronews, organizația caritabilă a discutat despre aceste temeri cu Comisia Europeană.
Într-un răspuns scris, Direcția Generală de Justiție a subliniat că atâta timp cât Regatul Unit rămâne membru al UE, toate drepturile și obligațiile din tratat continuă să se aplice.
Scrisoarea, datată 20 octombrie, a sugerat că Comisia dorește să adune mai multe dovezi privind eventualele încălcări ale normelor UE de către Regatul Unit.
„La muncă, nu la-ntins mâna”. Sfatul Marii Britanii pentru românii din regat
Infractorii români nu pot fi deportați din Marea Britanie. Închisorile românești sunt prea mici