Guvernul Marii Britanii a anunțat că studenții din Uniunea Europeană vor fi în continuare eligibili pentru sprijin financiar, cel puțin în acest an universitar, dar și în cel care urmează, 2018-2019.
Sprijinul financiar va fi acordat atât pentru programele de licență, cât și pentru cele de masterat, se arată într-un comunicat al consulatului pentru studii în străinătate IntegralEdu.
„ Studenții şi absolvenţii din cadrul Uniunii Europene vor avea acces la împrumuturi şi granturi pentru finanţarea studiilor de licenţă şi masterat şi în anul universitar 2018-2019, chiar dacă programul la care sunt înscrişi se va încheia după ieşirea Marii Britanii din cadrul uniunii. În acest sens, studenţii europeni vor plăti în continuare aceleaşi taxe de şcolarizare pe care le plătesc şi britanicii, spre deosebire de studenţii din afara spaţiului european”, se arată în comunicat.
Ministrul Universităţilor din Marea Britanie, Joseph Edmund Johnson, 4,7 miliarde de lire sterline vor fi direcţionate de UE către Marea Britanie pentru programe de inovare şi cercetare în următorii cinci ani.
Decizia Guvernului Britanic a venit ca răspuns la o scrisoare deschisă a Asociaţiei Universităţilor Britanice publicată după decizia de lansare a demersurilor de ieşire a ţării din UE.
Universităţile au cerut o soluţie urgentă prin care să fie definit statutul studenților din cadrul UE pentru anul academic 2018-2019 şi modalităţile de finanţare a studiilor.
„Studenții europeni vor putea să beneficieze în continuare de împrumuturi de până la 9.250 de lire sterline pentru programele de licenţă şi de 10.000 de lire sterline pentru programele de master, de aceste scheme beneficiind în acest moment peste 90% dintre studenţii români plecaţi acolo”, a declarat Ana Maria Papp, Manager al Departamentului Universităţi în Străinătate, IntegralEdu.
Studenții europeni încep să ocolească Marea Britanie. Scădere dramatică a înscrierilor
Studiu: Studenții români din străinătate nu se simt discriminați, în contextul socio-politic actual
Ce se întâmplă cu studenții români din Marea Britanie? Scenarii posibile!