Menu
in

Vine Furtuna Hector! Meteorologii anunță ploi, vânt puternic și haos pe calea ferată și pe șosele



Furtuna Hector, despre care meteorologii spun că poate pune în pericol vieți, va lovi Marea Britanie săptămâna viitoare.

În mai multe părți ale țării se vor înregistra vânturi puternice, de peste 120 de km/h, în timp ce marea va fi extrem de agitată putând pune în pericol viețile marinarilor.

Potrivit Daily Mail care citează Biroul de Meteorlogie, furtuna va fi resimțită mai ales în nordul Angliei, Scoția și Irlanda de Nord care se vor afla sub coduri meteo.

Meteorologii spun că vor fi, de asemenea, valuri mari, periculoase inclusiv pentru cei care se vor afla pe plajă.

Există și avertismente pentru serviciile feroviare, aeriene și feriboturi, fiind, totodată, posibil să existe și întreruperi ale energiei electrice în anumite zone.

Cele mai puternice vânturi sunt așteptate în Scoția, la Argyll, lângă Oban.

Furtuna Hector este cea de-a opta din perioada 2017-2018 care lovește Marea Britanie, după Aileen în septembrie anul trecut, Brian în octombrie 2017, Caroline și Dylan în decembrie anul trecut și Eleanor, Fionna și Georgina, în ianuarie.

Update. Uraganul Ophelia se îndreaptă spre Marea Britanie. Cea mai puternică furtună din 1961

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version