Astăzi vă prezint o salată perfectă pentru un lunch uşor, salată care este servită în restaurantul meu pe toată perioada lunii August începând cu acest weekend.
Salată de Creveţi cu avocado şi sos Marie Rose
Materii prime pentru 4 porţii
600 gr Creveţi Royal Greenlad
tip coktail
8 Creveţi Black Tiger decorticaţi şi gătiţi
240 ml sos Marie Rose
550 gr salată mixtă
50 ml ulei virgin de măsline
2 lămâi
1 portocală
4 avovado
sare şi piper după gust
Creveţii reprezintă un ingredient foarte delicios, de care, din păcate, încă se feresc mulţi oameni să-l consume deoarece nu doar că nu sunt un ingredient ieftin, dar nici nu ştiu cum să-l pregătească sau pentru că au impresia că aşacum găsesc ei cel mai des în magazine mai ales în cele din România, congelaţi, nu sunt gustoşi. Însă deopotrivă eu personal consider că aceştia constituie o materie primă foarte interesantă din punct devedere al gustului şi texturii acestora, care nu trebuie ignorat absolut deloc, mai mult decât atât ar trebui să-l introduceţi cât de des posibil în alimentaţia dumneavoastră zilnică. Ca ingredient în bucătărie şi dând frâu liber imaginaţiei, creveţii vă pot aduce o mare satisfacţie în ceea ce priveşte crearea a nenumărate preparate fie ele sub formă de salate, aperitive sau fel de bază. De reţinut faptul că atunci când cumpăraţi creveţi şi sunt de culoare gri să nu credeţi că aceştia sunt proaspeţi, chiar deloc, înseamnă că sunt congelaţi însă cruzi, cei de culoare roze sau portocalie sunt tot congelaţi însă prefierţi. Reţinând acest aspect vă v-a fi mai uşor să faceţi difereţa între cei prefierţi şi cei cruzi. Un alt aspect foarte important atunci când gătiţi cu creveţi sau în general peşte şi fructe de mare şi anume că NICIODATĂ să nu decongelaţi într-un vas cu apă sau să lăsaţi să curgă apă rece peste ei in chiuvetă.
Decongelarea corectă se face punând peştele sau fructele de mare într-un vas la decongelat în frigider peste noapte, în felul acesta nu-şi pierde nici o proprietate în ceea ce priveşte gustul. Puteţi să lăsaţi vasul în bucătărie la temperatura camerei, în cazul în care îi veţi pregăti imediat după decongelare.
Mod de preparare
Salata se spală sub jet de apă rece. Într-un bol adăugaţi salata, uleiul de măsline şi zeama de la o lămâie. Amestecaţi lejer apoi împărţiţi salata în cele 4 boluri. Avocado se taie pe lungime înjumătate, se scoate miezul, se curăţă de coajă, jumătate din cantitate se taie cubuleţe. Se stropeşte cu puţină zeamă de lămâie ca să nu se înnegrească. Cealaltă jumătate din cantitatea de avocado se taie în formă de evantai şi se foloseşte pentru decor. Creveţii Greenland după ce se se dezgheaţă folosind metoda de mai sus, se pun într-un bol, se condimentează cu sare şi piper după gust, apoi se amestecă cu zeama de la o portocală şi se lasă zece minute să se facă infuzia, apoi se amestecă cu cealaltă jumătate din cantitatea de avocado care a fost tăiată cuburi mici. Apoi se împarte în cantităţi egale şi se pun peste salată. Creveţii Black Tiger prefierţi şi decongelaţi, se curăţă având grijă să nu îndepărtaţi codiţa în totalitate, se condimentează cu sare şi piper după gust se ung cu puţin ulei de măsline şi zeamă de lămâie, apoi împreună cu sosul Marie Rose şi avocado evantai se pun deasupra salatei ca şi decor. Serviţi salata cu o felie de lămâie, pâine neagră şi puţin unt.
Vă doresc
Poftă Bună!