in

Oamenii de ştiinţă vor să creeze prima ţară din spaţiu! «Bun venit pe Asgardia!»

Câţiva oameni de ştiinţă vor să creeze Asgardia, prima ţară din spaţiu, ce ar putea funcţiona ca o viitoare staţie spaţială aflată pe orbita Terrei. Ambiţiosul Asgardia reuneşte experţi din Canada, Rusia, Statele Unite şi are ca scop stabilirea unei staţii spaţiale pe orbita terestră, unde oamenii să trăiască după legi proprii şi să formeze o naţiune independenta.

Pe site-ul Asgardia.space, se precizează că „acest prototip de societate liberă” a primit numele unui oraş-zburător din mitologia nordică, informează dailymail.co.uk.

Viitorul oraş spaţial va fi utilizat pentru cercetările ştiinţifice, pentru lansarea unor misiuni miniere pe asteroizi şi pentru apărarea Terrei de meteoriţii care ar putea să se prăbuşească pe planeta noastră.

Persoanele care sunt interesate, pot chiar să se înscrie pe site şi să devină cetăţeni ai naţiunii Asgardia. Peste 35.000 de persoane au făcut deja acest pas în mai puţin de 24 de ore de la lansarea proiectului. În prezent, numărul lor a depăşit 57.700.



După ce va fi atins pragul de 100.000 de înscrieri, „va fi posibil să cerem în mod oficial statutul de ţară la ONU”, a spus Igor Ashurbeyli, cercetător şi om de afaceri rus, aflat la conducerea proiectului, într-un interviu pentru Popular Science.

În cadrul unei conferinţe de presă, fondatorii Proiectului Asgardia au declarat că peste 18 luni plănuiesc lansarea în spaţiu a unui satelit. Pasul următorul este construirea unei staţii spaţiale, unde să trăiască şi să muncească voluntari din întreaga lume, după propriile lor reguli şi legi, dând naştere astfel unei naţiuni independente, scrie Science Alert. Viitoarea staţie spaţială va avea un imn naţional, un steag şi o stemă.

Deocamdată nu se ştie numărul experţilor care s-au alăturat acestui proiect, care este la început, dar fondatorii lui spera să atragă în curând mulţi ingineri şi cercetători interesaţi să li se alăture.

Rămâne de văzut şi dacă va fi posibil să se creeze o ţară în spaţiu. Tratatul internaţional din 1967 afirmă că fiecare stat este responsabil de ceea ce trimite în spaţiu. În plus, este interzis să se însuşească un teritoriu, indiferent dacă acesta se află pe o altă planetă decât Terra sau pe orbita terestră. Cu toate acestea, o lege recentă americană autorizează exploatarea de resurse în spaţiu de către companii private – un detaliu care ridică întrebări în legătură cu proiectul de colonizare a planetei Marte.

Preşedintele SUA, Barack Obama, s-a arătat încrezător că Marte va fi colonizat până în 2030.

Imagini inedite de pe Marte. Descoperiri senzaţionale ale roverului Curiosity

SENZAȚIONAL! Semnale necunoscute din spaţiu, recepţionate de un telescop din Rusia

Anamaria Marinca, actriţa română stabilită la Londra, joacă în miniseria TV „Mars”. Vedeţi primele imagini!

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Londra: Gorilă periculoasă, prinsă şi tranchilizată. Sibiu: Urs speriat, împuşcat

Câte zile libere legale au românii, comparativ cu britanicii