in

Piața jocurilor de noroc din Marea Britanie, în cifre

Piața jocurilor de noroc din Marea Britanie este una dintre cele mai importante din lume, bine pusă la punct din toate punctele de vedere, ofertantă și stabilă în același timp. În plus, potrivit unui amplu material realizat de jurnaliștii de la statista.com în luna iulie 2019, piața de gambling britanică se află în continuare pe o pantă ascendentă. Iată ce spun cele mai importante cifre ale raportului:

  • La nivelul agențiilor de pariuri stradale (betting shops) s-a înregistrat o creștere a numărului acestora, e drept, destul de mică, de la 8.354 de agenții în martie 2009, la 8.406 în septembrie 2018. În tot acest timp, unele branduri și-au dublat numărul agențiilor, în timp ce altele au închis o parte dintre locații.
  • Deși vârsta legală pentru a practica jocuri de noroc în Marea Britanie este de 18 ani, un studiu realizat de Gambling Comission relevă faptul că un procent de 7% din tinerii de 13 ani chestionați au admis că practicaseră cel puțin o dată un joc de noroc, în timpul săptămânii de dinaintea realizării chestionarului. Mai mult, în cursul anului trecut (2018) 33% din adolescenții în vârstă de 16 ani recunoșteau faptul că practicaseră un joc de noroc cel puțin o dată pe săptămâna, pe parcursul lunii precedente participării la chestionar.
  • Piața jocurilor de noroc din Marea Britanie este în creștere continuă din 2011, veniturile brute din această industrie ridicându-se la aproximativ 2.25 miliarde de lire sterline în 2018.
  • Un amănunt interesant legat de Marea Britanie este faptul că, spre deosebire de alte țări europene, aici se află foarte mulți fani ai jocului de bingo, astfel că numărul sălilor de bingo era de 644 în luna septembrie 2018. Cifra este uriașă dacă stăm să ne gândim că în România, o altă țară cu mulți fani ai jocurilor de noroc și o piață de gambling bine pusă la punct, cu greu mai poți găsi astăzi o locație stradală în care să joci bingo. Și în mediul online lucrurile se prezintă cam la fel, doar 2 din cei 22 de operatori licențiați ONJN în România având camere de bingo în ofertă, Unibet și Vlad Casino, branduri aflate în patrimoniul aceleiași companii internaționale – Kindred Group. Dacă Unibet este un jucător cu state vechi pe piața internațională, Vlad Casino a fost creat în anul 2018, special pentru piața din România, clienții săi găsind aici una dintre cele mai bogate oferte de jocuri (sloturi de ultimă generație de la cei mai populari provideri – NetEnt, Play n Go,NextGen, Yggdrasil, Greentube, Williams Interactive, jocuri de ruletă și blackjack clasice și cu dealeri live, camere de bingo) multe promoții, transferuri de bani rapide prin diferite metode – carduri bancare, portofele electronice Skrill, Neteller, Paysafecard, Trustly sau transfer bancar, bonusuri, ba chiar și un ghid de bonus în Vlad Casino.
  • În perioada aprilie 2008 – martie 2018, numărul clienților online activi din Marea Britanie a fost de 33.6 milioane.
  • Numărul persoanelor din Marea Britanie ce au avut un loc de muncă în domeniul jocurilor de noroc între anii 2009 – 2018 a fost de 53.029, cu un total de 12.348 (full-time și part-time) doar în sectorul de bingo.
  • La nivelul anului 2015, nu mai puțin de 43% din persoanele cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani ,,urmăreau’’ diverse branduri de gambling online pe rețelele de socializare.
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Doi români aruncau în aer bancomate în estul Angliei. Arestați când încercau să fugă

VIDEO – Inundație în Stația Liverpool Street în urma ploilor abundente de marți