in

S-a inventat un automat pentru rugăciuni. Dai un euro ca să te audă Domnul?

Se numește  „Gebetomat”, automat pentru rugăciuni, și este primul pas către robotizarea sentimentului religios.



Pasagerii care tranzitează aeroportul din Stuttgart au ocazia să se roage cu ajutorul unui automat asemănător unei cabine foto. La apăsarea unui buton, aparatul livrează rugăciuni aparținând mai multor credințe, informează Agerpres.

Dezvoltat de artistul berlinez Oliver Sturm, automatul va fi operațional pe aeroport timp de trei luni.

„L-am instalat intenționat la terminalul plecări deoarece pasagerii sunt în general mai relaxați după ce au trecut prin controlul de securitate”, a declarat un angajat al capelei din cadrul aeroportului din Germania.

Potrivit lui Sturm, aparatul său ”Gebetomat”, o denumire rezultată din alăturarea cuvintelor ”rugăciune” și ”automat” în limba germană, funcționează din 2008, însă aceasta este prima dată când a fost instalat într-un aeroport.

Artistul a precizat că automatul nu are drept scop promovarea unei anumite religii.

Căsătoria între ortodocși și neortodocși este interzisă, a stabilit Marele Sinod la care a participat şi Patriarhul Daniel. Document oficial.

Declaraţii şoc despre Sadiq Khan: “Vreau să văd când va arunca în aer Westminster-ul”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Peste 2,5 milioane de români, rezidenţi legali în alte state din UE. În UK sunt peste 170.000 – oficial

România, în criză acută de muncitori. Să vină străinii!