in

(VIDEO) Londra, sub invazia grăsimii de canalizare. Cât cântărește ultimul „FATBERG” londonez?

Pentru cine nu știe, un „fatberg” este un soi de aisberg format în canalizările marilor metropole din grăsime răcită, obiecte sanitare, servețele umede și tot ce mai aruncă în toalete cetățenii certați cu respectarea mediului înconjurător.

Ultimul astfel de „fatberg” din Londra a cântărit nu mai puțin de 10 tone, scrie The Guardian, și a costat compania Thames Water aproape jumătate de milion de lire sterline pentru a-l evacua și pentru a repara canalizarea.

Imensitatea formată din deșeuri nedegradabile a fost scoasă dintr-o canalizare din Chelsea. Avea 40 de metri lungime și era atât de grea încât a spart sistemul de canalizare din centrul Londrei, vechi din 1940.

Stephen Hunt, un supraveghetor al reparațiilor și întreținerii canalizării de la compania Thames Water, care a supervizat eliminarea celor 10 tone de reziduuri, a declarat că a fost uimit de dimensiunile „fatberg”-ului:

„Avem de-a face tot timpul cu blocaje pe canalizare din cauza obiectelor de uz casnic de dimensiunile unei mingi de cricket, dar să vezi așa ceva într-un canal de aproape un metru diametru este uluitor.”

Asemenea conglomerate de grăsime și deșeuri menajere devin o problemă din ce în ce mai mare pentru sistemul de canalizare din Londra, scrie The Guardian.

În capitala Marii Britanii există cea mai mare concentrație de companii alimentare din țară, care evacuează anual între 32 și 44 de milioane de litri de ulei de gătit uzat, din care cea mai mare parte ajunge în canalizarea orașului.

De asemenea, folosirea tot mai multor șervețele umede și a unei cantități din ce în ce mai mare de hârtie igienică îngreunează situația.

Cel mai mare „fatberg” din istoria Londrei a fost scos din canalizare în 2013, din zona Kingston, de sub Shepherds Bush Road.

Potrivit BBC, acesta cântărea 15 tone și înfundase țevile de canalizare pe o lungime de 80 de metri. Atunci când a fost scos era de mărimea unui autobuz.

Compania Thames Water le cere londonezilor să fie mai atenți cu șervețelele umede, pe care unul din cinci persoane le aruncă la toaletă.

În ultimii cinci ani s-a intervenit la 200.000 de blocaje ale conductelor, iar 18.000 de case au fost inundate din cauza reziduurilor. Zonele cu cele mai multe astfel de situații din Londra sunt: Ealing, Hounslow și Harrow.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Criza locuințelor în Marea Britanie. Vezi cât a ajuns să coste o casă în Londra!

„Noi i-am gonit pe medici peste hotare!” O spune chiar un oficial român