Un grup de pensionari englezi cântă si dansează în stradă, plasați strategic lângă bancomatele burdușite cu bani. Artistic, nu se evoluează chiar ca la Eurovision, dar trecătorii se arată generoși cu simpaticul bătrânel vârât în haine de polițist și cu prietenii săi.
Diferența între pensionarul român, care se plânge că nu are pâine în timp ce joacă table în parcul Titan și pensionarul englez, care se plânge ca nu are o bere în plus și dansează în stradă la Liverpool, devine aici mai evidentă.
Există, desigur, și excepții, dar și excepții de la excepții: aflat in trecere prin Anglia, un fost ofițer de Miliție de la București, care toată cariera a învârtit hârtii, nefiind niciodată în prima linie a luptei cu fioroșii infractori, și care a fost răsplătit de statul român, ca ofițer retras de Poliție Română, cu o pensie de vreo 45 de milioane.
Ne-a declarat: “Nu le plătesc, nu înțeleg ce fac ăștia aici, nu le dau bani, nu le dau nimic: asta nu-i muzică, ăsta nu-i dans”. Nici statul român nu va fi înțeles de ce i-a acordat fostului milițian o pensie atât de mare, dar tot i-a plătit.
Vorba unui editorialist de prestigiu, când a văzut prima oară vila lui Roșca Stănescu: “Muncim, muncim, da’ are!”
Text și video: Traian George Crisan