Din păcate, prima victimă a anului 2019, în Londra, este un român, care a fost omorât în centrul Londrei. Tudor Simionov, în vârstă de 33 de ani, era bodyguard la o petrecere privată în centrul Londrei, pe Park Lane, în Mayfair.
Tudor și colegii săi au fost atacați de un grup de bărbați care au vrut să intre cu forța la petrecerea respectivă care se ținea într-un apartament de lux, în valoare de 12,5 milioane de lire sterline, scrie Evening Standard.
Prietena sa a declarat pentru publicația amintită că se mutaseră în Londra pentru o viață mai bună și plănuiau să se căsătorească.
„Era viitorul meu soț și am venit la Londra, din România, pentru o viață mai bună. Nu pot explica în cuvinte câtă durere mă apasă. Era un om foarte bun. Era fericit și emoționat când spunea că vrea să avem copii împreună”, a spus Mădălina Anghel.
Tudor Simionov, din București, a murit pe 1 ianuarie, în jurul orei 5.30. Alți doi membri ai personalului de securitate au fost de asemenea duși la spital după ce au fost înjunghiați. Leziunile lor nu le pun în pericol viața.
Promotorul clubului, Leroy Rose, în vârstă de 25 de ani, cel care i-a acordat primul ajutor românului, a declarat că acesta a fost un erou care a murit protejându-și colegii.
„L-am văzut venind înăuntru. Era în costum și era plin de sânge. Nu avea vesta de protecție. Am văzut că îi țâșnea sânge din piept”, a declarat acesta pentru Evening Standard.
„L-am tras în spate, am luat un prosop și i-am apăsat rana. Nu a scos niciun cuvânt, era în stare de șoc. A supraviețuit doar un minut. A fost înjunghiat chiar în mijlocul pieptului. Este un erou, a murit încercând să-și salveze colegii. A bătut în jur de nouă oameni de unul singur”, a mai spus Rose.
Petrecerea se ținea într-o locuință de lux, cu trei dormitoare, cu vedere la Hyde Park și podele de sticlă.
Înregistrările video arată un grup de cel puțin 10 bărbați care se băteau în fața clădirii înainte de atacul asupra lui Simionov.
Poliția le cere celor care au filmat incidentul să pună imaginile la dispoziția anchetatorilor.
Patronul unei stații de benzină din apropiere a declarat că chemase poliția cu două ore mai devreme. „Toți erau îmbrăcați în Gucci și alte haine de firmă. Se luptau între ei și îmi amenințau clienții. Am sunat la ora 3 la poliție, care a venit și a apoi a plecat. Am chemat și consiliul local, care a trimis un funcționar. Era lângă mine când omul a fost înjunghiat”, a spus acesta terifiat.