in

Care sunt modelele auto cele mai bine vândute în Marea Britanie. Dacia este în cădere liberă

Vânzările Dacia în Marea Britanie au scăzut în luna mai cu aproape 10% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce pe piața germană producătorul autohton a reușit să-și majoreze vânzările cu aproape 50%.

În luna mai, vânzările de maşini noi în Marea Britanie au înregistrat o scădere cu 8,51% în mai, după intrarea în vigoare a accizei majorate pentru majoritatea vehiculelor poluante, de la 1 aprilie, transmite Reuters. Livrările au scăzut luna trecută la 186.265 unităţi, a anunţat luni Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT). În topul celor mai bine vândute modele în aprilie se află Ford Fiesta, Volkswagen Golf, Nissan Qashqai, Ford Focus şi Volkswagen Polo. 

Dacia a vândut 1.939 de vehicule pe piaţa britanică, în scădere cu 9,27% faţă de perioada similară din 2016, când a înmatriculat 2.137 unităţi. Totuşi, în primele cinci luni din acest an, Dacia a vândut pe piaţa britanică 11.542 vehicule, în creştere cu 0,47% faţă de perioada similară din 2016, când a înmatriculat 11.468 de unităţi.

Marea Britanie rămâne a doua mare piaţă auto din Uniunea Europeană, în urma Germaniei, dar înaintea Franţei, Italiei şi Spaniei. Analiştii se aşteaptă în acest an la un declin de 5% al vânzărilor auto, după doi ani de creştere record, pe fondul incertitudinilor provocate de Brexit şi a deprecierii lirei sterline, care a dus la majorarea preţurilor unor modele.

Pe de altă parte, Dacia a reuşit un avans de 49,2% în ceea ce priveşte vânzările de autoturisme în Germania. Aici, Autoritatea Federală din domeniu Transporturilor a anunţat, conform Agerpres, o creştere a vânzărilor totale de aproape 13% în luna mai.



 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Britanicii vor cetățenie germană. Biroul Federal de Statistică: ”Legătura cu Brexit-ul pare clară”

Ministrul pentru Brexit ne asigură: ”Cetățenii UE din Marea Britanie nu trebuie să se teamă pentru drepturile lor”