Doi elevi au fost închiși pe viață pentru uciderea cu o sabie de samurai a supervizorului unei frabrici.
Kiyran Earnshaw, în vârstă de 18 ani, și Luke Gaukroger, în vârstă de 16 ani, au fost condamnați de Leeds Crown Court la termene minime de 22 de ani și respectiv 16 ani și opt luni.
Imaginile de pe camerele de supraveghere au arătat cum Wilson, în vârstă de 53 de ani, luase la întrebări mai mulți tineri care stăteau în fața fabricii de medicamente Thornton and Ross din Huddersfield, când a fost atacat de Earnshaw și Gaukroger
La un moment dat se vede cum cei doi încearcă să decapiteze victima care zăcea neputincioasă.
Apelul audio înregistrat de la telefonul lui Wilson către o firmă de securitate l-a surprins pe cel mai tânăr dintre cei doi atacatori – care avea atunci 15 ani – strigând „ia-i capul, vreau să-i tai capul, vreau să-i tai capul”, scrie Daily Mail.
Bărbatul ucis era căsătorit și avea doi copii. Soția sa, Elaine, a declarat instanței că moartea sa a fost „complet de neînțeles”, adăugând: „Cum naiba am ajuns la asta și de ce?”
Ea i-a spus judecătorului că a fost șocată să „simtă atât de multă ură”. Femeia le-a spus inculpaților: „Vreau să știți că ați luat viața unui om respectat, admirat și bun”.
Potrivit procurorului, Earnshaw a început atacul după ce a scos sabia albastră din interiorul treningului.
După mai multe lovituri, Earnshaw i-a dat sabia lui Gaukroger, care poate fi identificat după ce judecătorul a ridicat restricțiile de publicare.
La un moment dat cei doi s-au oprit, apoi au reluat atacul, chinuindu-se să îi taie capul bărbatului. Astfel au fost găsiți de polițiști. Earnshaw a fost oprit cu ajutorul unui dispozitiv cu șocuri electrice.
Tânărul de 18 ani întreba de ce a fost arestat și s-a plâns de hărțuirea poliției. El le-a spus ofițerilor că luase cocaină și Xanax.
Testele de droguri au depistat Flualprazolam – o substanță artificială similară cu Xanax care produce somnolență, confuzie și dezinhibare.